Detalii în cazul femeilor originare din Moldova, care au murit în accidentul aviatic din Egipt
Două femei din oraşul Dubăsari, care s-au mutat cu traiul, acum mai bine de 10 ani, în Rusia, se aflau în avionul care s-a prăbuşit în Egipt. Este vorba despre bunica, în vârstă de 64 de ani, şi nepoata ei, de 20 de ani.
Rudele lor susţin că tânăra visa să ajungă, pentru prima dată, la mare. Pentru asta, a muncit şi a adunat cu greu banii. Visul împlinit a fost urmat însă, de teribila tragedie.
"Acestea sunt ultimele fotografii ale celor dragi... Daşa vroia atât de mult să ajungă la mare, era atât de fericită."
Acest mesaj a fost postat de Anna Zueva pe o reţea de socializare, duminică, a doua zi după tragedia aviatică din peninsula egipteană Sinai.
"Ele au plecat la odihnă. Fetiţa dorea foarte mult să meargă în vacanţă peste hotare, unde nu a fost niciodată. A muncit singură ca să adune banii pentru concediu. Era atât de fericită că va vedea, în sfârşit, marea", a povestit ruda victimelor Anna Zueva.
Visul a fost împlinit, însă nimeni nu şi-a imaginat că tocmai asta ar putea fi fatal pentru ambele femei.
"Am mers la aeroport ca să le întâlnesc. Aeronava trebuia să aterizeze la ora 12 şi 15 minute. Când am ajuns, acolo era foarte multă presă. Am înţeles deodată că ceva s-a întâmplat. Ni s-a spus iniţial că avionul a dispărut de pe radare", povesteşte femeia.
Sâmbătă seara, Anna a fost anunţată că mama şi nepoata ei au murit.
"Au venit ulterior două avioane. Trebuia să recunoaştem cadavrele. Ieri (luni - n.r.), din 15 persoane au identificat doar 4. Din păcate, oamenii nu-i pot recunoaşte pe cei dragi. Corpurile sunt foarte mutilate", a spus Anna Zueva.
Potrivit Ministerului de Externe de la Chişinău, cele două victime nu deţineau cetăţenia Republicii Moldova.
Între timp, oficiali din domeniul apărării din Statele Unite au declarat, citaţi de NBC, că un satelit american a detectat o explozie la bordul avionului prăbuşit. Potrivit experţilor, acest lucru ar însemna că deflagraţia a fost provocată de o bombă sau de combustibilul din rezervor.
Potrivit acestei ipoteze, versiunea privind doborârea aeronavei cu o rachetă nu este valabilă.
În urma catastrofei de sâmbătă, 224 de oameni şi-au pierdut viaţa.