DETALII în cazul procurorului din Hânceşti, care a fost BĂTUT. Ce spune un MARTOR al incidentului
Caz ieşit din comun la Hânceşti. O femeie procuror a fost lovită din spate cu o rangă din fier de o persoană necunoscută, după ce a ieşit de la o şedinţă de judecată.
"I s-a acordat asistenţa medicală, a fost stabilizată şi pentru investigaţii suplimentare a fost transportată la Institutul de medicină Urgenţă, pentru efectuarea investigaţiilor de înaltă performanţă cum ar fi rezonanţă magnetică", a menţionat Iurii Petcu, vicedirector al spitalului raional din Hînceşti.
Femeia a depus o plângere la poliţie, iar cazul este cercetat şi de procuratura raională.
"Persoana deja a făcut declaraţii, a depus şi o plângere în acest sens la organul de urmărire penală. Persoana a fost observată de victimă în timpul atacului", a precizat Ovidiu Scutelnic, procuror.
Martor al incidentului a fost un bărbat care spune că nu a văzut cine a atacat-o pe femeie, ci doar când se ridica de la pământ.
"A strigat ajutor, m-am dus, am ajutat-o şi atât. Era o doamnă care se ridică plină de sânge, trebuie să te duci să o ajuţi. M-am dus şi i-am dat ajutor. Am chemat ambulanţa şi atât, a venit poliţia", a explicat martorul ocular.
Procurorul general condamnă cazul şi spune că este un motiv de îngrijorare.
"Este un caz care ne pune pe gardă pe toţi noi, fiindcă, fără îndoială, este legat de activitatea procurorului. Mai ales că procurorul tocmai revenea dintr-o şedinţa de judecată", a declarat Eduard Harunjen, procuror general.
Citeşte şi: Un procuror din Hânceşti, atacat în această dimineaţă. EDUARD HARUNJEN: Suntem siguri că este legat de activitatea profesională a procurorului
Bărbatul, care a atacat procurorul din Hânceşti, a fost reţinut. El riscă să fie tras la răspundere pentru tentativă de omor.
Amintim că incidentul s-a produs, ieri, în jurul orei 09:00, când victima mergea pe stradă. Ea a fost transportată la spital în stare inconştientă, iar medicii spun că viaţa ei este în afara pericolului.
- Primarii din raionul Hâncești condamnă actele de trădare ale lui Igor Dodon, Maia Sandu și Andrei Năstase
- Principalul suspect în atacurile din Sri Lanka din luna aprilie, soldate cu moartea a cel puţin 250 de oameni, reţinut
- Liderul formaţiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, reţinut de oamenii legii la vamă