DETALII în cazul violului fetiței de un an și șapte luni. Ministerul Sănătății a constatat devieri în acordarea asistenței medicale
Embed:
Ministerul Sănătății vine cu noi detalii privind cazul de viol cu implicarea copilașului de un an și șapte luni din raionul Anenii Noi.
O comisie a evaluat volumul și calitatea asistenței medicale acordate fetiței și a constatat devieri de la Protocolul Clinic Standardizat „Managementul clinic al cazurilor de viol”.
Mai exact, comisia a concluzionat că reprezentanții Institutului Mamei și Copilului, Spitalului Raional Anenii Noi și ai Centrului de Medicină Legală nu au depus eforturi pentru a examina copila în comun.
Pentru minimizarea impactului psihologic fetița trebuia să fie consultată o singură dată, fără a fi transferată dintr-o instituție în alta și examinată repetat, de diferiți medici.
La fel, specialiștii au stabilit că instituțiile medicale nu au completat formularul de consimțământ pentru examinarea medico-legală, dar și fișa de examinare a cazului de viol.
Potrivit Ministerului Sănătății, personalul medical al Institutului Mamei și Copilului nu a fost instruit în vederea aplicării corespunzătoare a prevederilor protocolului, aprobat la sfârșitul lunii septembrie 2021, deși a participat la elaborarea acestuia.
Mai multe cadre medicale urmează a fi sancționate
Ca urmare a constatărilor comisiei, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, va aplica mustrare aspră conducătorului Institutului Mamei și Copilului, instituție medicală de nivel terțiar, care nu a asigurat implementarea protocolului, fapt care a dus la acordarea serviciilor medicale neconforme.
La fel, Nemerenco a solicitat administrației IMC sancționarea colaboratorilor implicați în acordarea asistenței. Angajații altor instituții vor fi avertizați pentru abaterile comise.
Totodată, în toate cele trei instituții vor fi desfășurate instruiri privind aplicarea protocolului menționat.