DETALII NOI despre cumplitul accident din Criuleni. Care este starea băiatului de 15 ani
Băiatul de 15 ani implicat în accidentul cumplit din satul Cruglic, raionul Criuleni, se află în comă în secția reanimare de la un spital din Capitală.
Contactat de PUBLIKA.MD, medicul neurochirurg Vadim Scutaru a declarat că băiatul se află după o invtervenție chirurgicală și este conectat la aparate de respirație dirijată.
"La moment starea pacientului rămâne foarte gravă, dar stabilă. Acesta se află sub tratament medicamentos. Pacientul reacționează la sistemul de reactie.", a spus Vadim Scutaru.
Potrivit doctorului, pacientul rămâne a fi sub supravegherea medicilor și vor urmări evoluția stării de sănătate.
Cumplitul accident a avut loc sâmbătă în jurul orei 21:00. Potrivit poliţiei, pe cazul dat a fost pornit un proces penal în cadrul căruia urmează să se stabilească toate circumstanțele.
Contactată de echipa noastră, ofițerului de presă IP Criuleni, Elena Băetrău, a spus că ancheta este în curs de desfășurare și deocamdată nu au vrut să precizeze care din cei doi băieţi conducea motocicleta.
CITEȘTE ȘI: Accident grav la Criuleni. Un adolescent a murit, iar altul este în stare gravă la spital