DETALII NOI despre elevii şi profesorii INTOXICAŢI cu plastilină la un gimnaziu de la Cahul
Șapte elevi şi două profesoare au ajuns la spital cu intoxicaţie provocată de plastilină. Incidentul s-a produs ieri, la gimnaziul din Burlăceni, raionul Cahul. Una dintre eleve se află în secția reanimare.
Directoarea gimnaziului spune că plastilina a fost adusă de către un elev, care a primit-o în dar la o casă de rugăciuni din localitate.
Elevii au modelat figurine în timpul pauzei dintre ore. Din cauza mirosului emanat de plastilină, copiii au început să acuze amețeli, tuse și probleme de respirație.
– Aveai amețeli?
– Un pic, când am venit la școală.
– Ai mirosit plastilina, ce miros avea?
– De căpșune
"Am respirat cu aerul din clasă și mi-a apărut senzația de vomă. Am avut febră și slăbiciuni".
"M-am jucat cu plastilina, apoi am mirosit-o. După aceea, am început să mă sufoc".
Și două profesoare au avut nevoie de îngrijiri medicale. Una dintre ele s-a simțit rău imediat după lecții, iar cealaltă - a doua zi dimineața alta. Ambele au fost internate în spital.
"Profesoarei de fizică i s-a făcut rău după a cincea lecție. Când a ieșit din clasă, se sprijinea de perete și a căzut. Seara, soțul a dus-o la spital pentru că se simțea foarte rău. Profesoara a fost transferată deja din reanimare, parcă se simte mai bine, iar o fetiță este în reanimare", a afirmat directoarea gimnaziului Larisa Ialanji.
Medicii cred că plastilina a devenit toxică, deoarece a fost păstrată incorect.
"Pe parcursul păstrării, în ce condiții au fost păstrate, poate că acolo s-au petrecut niște reacții chimice care au putut să apară o substanță toxică finală. Când s-au dus la Centru de Sănătate Publică în municipiul Chișinău, când am desfăcut pachetele atunci colaboratorii au ieșit repede afară că nu era de suferit", a afirmat șeful adjunct al CSP Cahul, Dumitru Carasic.
Cazul a ajuns în atenţia poliţiei, iar plastilina a fost trimisă la Centrul Național de Sănătate Publică pentru expertiză.
"Vom efectua nişte investigaţii pentru a efectele toxice prin inhalare şi prin aplicarea asupra pielii şi vom calcula unele doze pentru a introduce acest plastilin intra gastric, direct în stomac. Dar vom încerca şi prin nişte metode alternative, nişte metode invitro", a afirmat şeful Laborator de toxicologie experimentală, Elena Jardan.
Rezultatele expertizei vor fi gata în cel mult două săptămâni.