DETALII NOI despre intoxicația în masă de la Soroca. Numărul victimelor a ajuns la 20 de oameni
20 de oameni, între care patru copii, au fost internaţi cu toxiinfecţie alimentară la Spitalul Raional Soroca, după o masă de pomenire. Primii bolnavi au fost aduşi dis-de-dimineaţă, iar până acum la spital au ajuns o treime dintre cei care au fost ieri la o înmormântare în satul Holoşniţa, raionul Soroca.
"Pe la ora 1 de noapte a început să ne fie rău, greţuri, ameţeli, dureri de burtă. Ce am mâncat, am mâncat de la praznic. Noi am fost la o înmormântare şi am mâncat peşte, cartofi cu carne, salate."
"Cartofi cu usturoi şi cu carne, sarmale, scrumbie. Mi se pare că de la salata de crab, acolo a fost castravete şi maioneză, dar tare rară, parcă apă."
CITEȘTE ȘI: 13 persoane, internate la Spitalul Raional Soroca, după ce s-au intoxicat la o masă de pomenire
Din fericire, viaţa pacienţilor este în afara oricărui pericol.
"Starea generală este de gravitate medie, doi bolnavi care au plecat acasă, medicii au fost anunţaţi, adică starea era satisfăcătoare, nu era necesitate de a fi internaţi", a spus Rodica Alexei, medic la Unitatea de Primiri Urgenţe Spitalul Raional Soroca.
Oamenii ajunşi la spital au fost ieri la aceeaşi înmormântare şi se cunosc între ei sau sunt chiar rude. Ei spun că masa de pomenire a fost organizată în gospodăria unei rude de-a decedatului, care a comandat bucatele la un local din Drochia.
"Am mers în teritoriu, s-au recoltat 12 probe de produse alimentare care deja sunt în lucru în laboratorul Centrului de Sănătate Publică. Preventiv, produsele au fost fabricate la o unitate comercială din oraşul Drochia. Reieşind de temperatura de afară şi de condiţiile insalubre din localitatea unde s-au servit bucatele, condiţiile de transportare, ancheta va stabili", a menționat Vladimir Guțu, şef de Direcţie Centrul de Sănătate Publică Soroca.
Şeful centrului de Sănătate Publică de la Soroca nu exclude că bucatele din carne erau infestate cu salmonella. Autorităţile au dispus suspendarea activităţii companiei de catering până la finalizarea anchetei.
- Cel puțin 53 de copii au murit după ce au mâncat fructe de litchi. În ce condiţii devin toxice şi NU trebuie mâncate
- DOI PIETONI LOVIŢI DE O MAŞINĂ: Un tânăr a murit, iar o fată a ajuns la spital
- 13 persoane, internate la Spitalul Raional Soroca, după ce s-au intoxicat la o masă de pomenire
- Panică în spitalele din Marea Britanie: 9 pacienţi s-au îmbolnăvit de listerioză