DETALII NOI în cazul patrulei Poliției de Frontieră, atacată de un vânător. Ce s-a întâmplat cu tânărul din Slobozia Mare (VIDEO)
Tânărul din Slobozia Mare, care a efectuat două împușcături în direcția poliţiştilor de frontieră, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Reţinutul se află în Penitenciarul nr. 5 din orașul Cahul.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră, bărbatul nu este la prima abatere de la lege, fiind recent eliberat din închisoare pentru furt. Arma de vânătoare, model ИЖ 27-Е, din care a tras două focuri asupra patrulei Poliției de Frontieră o deținea ilegal. Mai mult, arma figura ca fiind furată de la un locuitor al satului Lăpușna, Hâncești.
Oamenii legii au inițiat o anchetă penală. După verificarea locului faptei s-a depistat și ridicat alte trei cartușe calibru 16.
PUBLIKA.MD aminteşte că, pe 13 februarie, conducerea SPF Brânza a observat o persoană cu arma în spate. Apropiindu-se de aceasta, în vederea aflării scopului în zona de frontieră, bărbatul nu a reacționat și nu s-a supus solicitării polițiștilor de frontieră. Din contra a îndreptat arma spre patrula Poliției de Frontieră și a efectuat două împușcături, astfel fiind pusă în pericol viața și sănătatea angajaților. La scurt timp bărbatul a fost reținut și încătușat. Mai mult, s-a stabilit că acesta era în stare de ebrietate, etilotestul a indicat 0,18 mg/l alcool în aerul expirat.
Pe numele suspectului a fost pornit dosar penal. Bărbatul riscă de la 4 până la 8 ani de închisoare.
- Un bărbat de 60 de ani, reţinut pentru comercializarea drogurilor. Ce ascundea în casă (VIDEO)
- Biserica Catolică din Mexic a suspendat 152 de preoţi în ultimii nouă ani din cauza unor abuzuri
- S-au tras FOCURI DE ARMĂ. Polițiști de frontieră din Brânza, ATACAŢI de un vânător în timp ce încercau să-l rețină