Detalii noi în dosarul "sufletelor moarte": Directorul şi contabilul şef au pus în buzunar peste cinci milioane de lei
![](https://media.publika.press/md/video_local/201110/previews/do_26634200.jpg)
Embed:
canal tv
Peste cinci milioane de lei. Atât ar fi pus în buzunare directorul şi contabilul şef ai Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei din cadrul Consiliului raional Drochia. Detaliile noi din dosarul "sufletelor moarte" au fost făcute publice de reprezentanţii Ministerului de Interne.
Reamintim că ancheta a început în februarie 2011. De atunci şi până în prezent, poliţia a audiat peste 2.000 de persoane. Potrivit instituţiilor de drept, funcţionarii de la Direcţia Asistenţă Socială din cadrul Consiliului raional Drochia au falsificat actele.
Astfel, în liste au ajuns mai mulţi oameni morţi sau alte persoane, care nu intră în categoria celor ce pot beneficia de ajutoare sociale.