DETALII privind CONTRABANDA de ȚIGĂRI, în valoare de peste 1 MILION DE LEI, descoperită de vameşii moldoveni
Detalii noi privind contrabanda cu circa 2 milioane de țigarete, depistate într-un camion ce transporta nisip din regiunea transnistreană. Un moldovean a fost reținut pentru 72 de ore. Tentativa de transportare ilicită a produselor din tutun a fost anihilată de vameșii de la postul vamal intern de control „Hârbovăț”, miercuri seara.
Potrivit unui comunicat emis de către Serviciul Vamal, conform datelor indicate în actele de însoțire, conducătorul autovehiculului transporta 24 de tone de nisip. În urma verificărilor, vameşii au depistat în bena basculantă, sub un strat de nisip de aproximativ 30 cm, 190 de cutii din hârtie presată, în care se aflau în total 1 900 000 de țigarete de marca „Ashima”. Potrivit informațiilor preliminare, valoarea produselor din tutun pe piața neagră a Republicii Moldova se estimează la peste 1 milion de lei.
Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal, iar cercetările continuă pentru identificării tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere conform prevederilor legale. Bănuiţii riscă de la 4 până la 10 ani de închisoare. Aceasta reprezintă cea mai mare captură realizată de Serviciul Vamal în ultimii patru ani.