DETALII privind incendiul de la Ciocana. Locatarii apartamentelor vecine riscau să se intoxice cu fum (VIDEO)
Un apartament din Capitală a fost cuprins de flăcări aseară. Locuinţa se află la etajul cinci al unui bloc cu 12 niveluri din sectorul Ciocana. În momentul izbucnirii incendiului, locatarii nu erau acasă, iar pentru a stinge focul a fost nevoie de intervenția a șase autospeciale. Proprietarii au refuzat să ne ofere detalii.
Locatarii apartamentelor vecine au fost evacuați, întrucât riscau să se intoxice cu fum:
"N-am auzi nimic, eu stam și dormeam, pe mine m-a sunat o vecină și mi-a spus că este incendiu. Pompierii au venit și m-au scos".
"S-a speriat da, a luat pașapoartele, fuga repede afară".
18 salvatori au stins focul în mai puțin de 30 de minute.
"În urma incendiului au fost afectate bunurile materiale dintr-o cameră de doi pe trei metri. În urma intervenției prompte a pompierilor toate persoanele au fost evacuate, nicio persoană nu a avut de suferit. A fost acordat ajutorul medical unei mame cu copil care a fost evacuată la timp", a menţionat Ghenadie Daniliuc, șeful DSP Ciocana.
Toate circumstanțele și cauza incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.