Detalii privind TRAGEDIA de la Ştefan Vodă, unde o fetiţă a murit, fiind strivită de o vacă. Ce spun polițiștii și primarul localității
Detalii cu privire la tragedia produsă luni seara într-o familie din satul Talmaza, raionul Ştefan Vodă, când o fetiţă de doar 1 an a murit, după ce a fost strivită de o vacă, chiar în curtea casei.
În acel moment, tatăl micuţei nu era acasă. I s-a comunicat la telefon despre tragedie, iar când a ajuns, a găsit la poartă maşini ale ambulanţei şi poliţiei. Fetiţa a fost preluată de doctori, însă a decedat pe drum spre spital. După şocul teribil, mama copilei a avut nevoie de îngrijirea medicilor.
"Am fost la muncă, la muls la capre acolo pe deal. Soţia a fost acasă. Când a intrat pe poartă fata s-a aruncat sub vacă. N-o reuşit s-o scoată că vaca a călcat-o. Din urmă veneau copiii mai mari. Copiii erau din urmă, iar poarta era deschisă şi când ea (vaca) a intrat, copilul care era în mijlocul ogrăzii a mers spre ea şi a călcat-o", a spus Vasile Şevcenco, tatăl.
Vestea despre producerea nenorocirii s-a răspândit rapid în rândul vecinilor, cărora nu le vine să creadă cele întâmplate.
"Sunt şocată, nici n-am cuvinte. Nu ştiu, nu ştiu, nici nu-mi pot imagina aşa ceva. Cum e posibil să se întâmplă aşa tragedie, să pierzi un copil", a spus o vecină.
Primarul localităţii Eugeniu Prutean ne-a spus că familia se află în vizorul autorităţilor locale, dat fiind faptul că ambii părinţi ai micuţei decedate nu erau angajaţi. Nu era o familie cu probleme şi nici nu obişnuiau să consume băuturi alcoolice.
"Nu erau problematici. Nu erau angajaţi în câmpul muncii, dar lucrau cu ziua. Străduitori. Din partea Primăriei o să primească un ajutor, şi din partea colectivului o să contribuim cu câte ceva că vremurile sunt grele", a declarat Eugeniu Prutean.
Şi poliţistul din localitate confirmă faptul că familia nu era conflictuală şi niciodată nu a fost în atenţia oamenilor legii.
"Cazul este înregistrat la Inspectoratul de Poliţie Ştefan Vodă. Se stabilesc toate circumstanţele. Urmează ca urmărirea penală să se expună pe acest caz", a spus Ion Sîrbu
şef interimar al Sectorului de Poliţie nr.4 din Talmaza.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanţelor.