DETALII ŞOCANTE despre ACCIDENTUL TRAGIC de la Cahul, soldat cu moartea unui tânăr. Victima era BEATĂ. Cine era la volanul automobilului
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) vine cu noi detalii despre tragicul accident din comuna Roşu, raionul Cahul, unde un tânăr de 33 ani și-a pierdut viața.
Potrivit sursei citate, victima, împreună cu alte persoane, pe timp de noapte, fiind în stare avansată de ebrietate, a încercat să traverseze strada neregulamentar, moment în care a fost lovit de către un automobil, la volanul căruia se afla un angajat al Penitenciarului numărului 5 - Cahul. Şoferul a respectat regulile de circulație, având viteza adaptată la condițiile de afară, iar conform datelor testului alcoolscopic, acesta nu consumase alcool.
Ulterior, pe marginea acestui caz, poliția a inițiat o anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.
"Accidentele rutiere din ultima perioadă ne întristează și ne determină să înțelegem că în trafic nu există siguranță, atâta timp cât se circula cu viteză excesivă, se încălcă regulile de circulație rutieră, iar imprudența capătă valori tragice și irecuperabile.
Sub acest aspect, Administrația Națională a Penitenciarelor își exprimă repetat regretul că aproape zilnic, drumurile naționale devin martori tăcuți ale accidentelor care provoacă durere, curmă vieți și îndoliază familii", se arată în comunicatul emis de ANP.
Citeşte şi: ACCIDENT FATAL în raionul Cahul. Un tânăr, SPULBERAT de o maşină. Cum s-a întâmplat TRAGEDIA