DETALII ȘOCANTE despre crima de la Călărași. Suspecții au planificat omorul, dar și-au ales victimele la întâmplare
Cei doi suspecţi în cazul crimei din Călăraşi au fost arestaţi pentru 30 de zile. Ei şi-au recunoscut vina. Au povestit că au pus la cale un plan diabolic cu mai multe zile înainte să îi atace pe cei doi soţi. Ei vor fi supuşi şi unor expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă au avut discernământ în momentul comiterii crimei, scrie digi24.ro.
Decizia luată de judecători nu este definitivă, însă anchetatorii spun că probele adunate dar și faptul că cei doi au recunoscut faptele sunt suficiente pentru o condamnare. La locuința unuia dintre cei doi suspecți a fost găsit și un cuțit folosit la înjunghiere.
Unul dintre suspecți a mărturisit pentru anchetatori că au planificat crima cu o săptămână înainte, moment în care au cumpărat cele două cuțite. De asemenea, cei doi au spus că victimele au fost alese aleatoriu.
Marian Iorga, cms. şef IPJ Călăraşi: „Mobilul rezultat până la acest moment ne conduce spre ideea sustragerii autoturismului și banilor. Cei doi au premeditat, de aceea și-au și achiziționat câte un cuțit fiecare. Ancheta până la final va clarifica inclusiv zona neuropsihiatrică, pentru că imediat s-au dus acasă ca și cum nu s-a întâmplat nimic.”
Mădălina Miu, procuror de caz: „Vorbim despre două infracțiuni, de omor și tentativă de omor calificat, inculpații au recunoscut în totalitate, au descris detaliat. Unul este elev în clasa a XII-a, unul în a X-a.”