DETALII TERIFIANTE ies la iveală în cazul celor trei micuţi OMORÂŢI de tată la Cantemir
Detalii terifiante în cazul tragediei din satul Vâlcele, raionul Cantemir, unde trei frați au fost uciși de propriul tată. Localnicii susţin că mama era agresivă şi nu avea grijă de copii. Cei mici stăteau mai mult pe la rude sau vecini, iar o perioadă au fost încredinţaţi unei case de tip familial. Asta după ce mama i-a părăsit pentru a pleca cu iubitul ei.
După ce femeia şi-a părăsit familia, copilul de patru ani a fost internat în spital cu pneumonie, unde a stat împreună cu tatăl său. Frații lui au fost dați în grija unui asistent parental pentru două săptămâni.
"Acesta mai mare avea cinci ani și ceva, dar era ca un copil bătrân. Avea o minte de gospodar. Când au venit erau slabi, le număram costițele când îi scăldam, costițele erau ca clapele la acordeon", a declarat asistentul parental, Ecaterina Petcu.
Ecaterina Petcu spune că regretă acum că a lăsat copiii să plece cu tatăl lor.
"Mi-i ciudă și azi și o să-mi fie ciudă toată viața cât o să trăiesc că am dat copiii atunci când a venit din spital. Eu nu am vrut să dau copiii. El mi-a spus că nu poate fără copii", a mărturisit asistentul parental.
Cei trei copii au fost înmormântaţi sâmbătă. Dacă până acum rudele şi vecinii susţineau că micuţii făceau parte dintr-o familie bună, astăzi, ei recunosc că erau probleme:
"Din spusele lui Radu, îi bătea. Mi-a spus Radu de câteva ori că Tanea bate copiii. De exemplu, a scăpat cana, îl lovea în spate, în cap. Era un om agresiv."
"Am avut grijă de dânșii. În fiecare zi le aduceam mâncare, aveam grijă de toți. Ei mă vedeau și ziceau "mamaia, dă mâncare că doare burta"."
Asistenta socială din localitate spune că a aflat despre problemele din această familie abia atunci când mama a plecat de acasă.
"Nu era o familie dintre care noi să avem probleme cu ei. El era liniștit, lucra, ea stătea acasă. După ce ea a plecat de acasă, atunci tatăl copiilor a venit și a spus că ea a plecat de acasă", a spus asistentul social, Liliana Gherman.
Între timp, tatăl celor trei copii şi-a revenit şi urmează să fie transferat de la spital la penitenciarul din Cahul. Inspectoratul General al Poliţiei a pornit o anchetă internă pentru a verifica dacă tragedia putea fi prevenită.
"Verificăm să vedem unde sunt greșelile noastre. Dacă poliția făcea o măsură sau două se anticipau aceste incidente foarte grave", a spus șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pânzari.
Cei trei copii au fost ucişi în noaptea de vineri spre sâmbătă de tatăl lor, care i-a înjunghiat cu un cuţit, după care a încercat să se sinucidă.
Poliția a inițiat o cauză penală pentru omor săvîrșit cu o deosebită cruzime. Bărbatul va fi supus unei expertize psihiatrice care va stabili dacă acesta avea discernămînt în momentul comiterii crimei. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 20 de ani de închisoare.
- CRIMĂ ORIBILĂ! Un băiat din Teleneşti, UCIS CU SĂLBĂTICIE de propriul tată, ieşit de la psihiatrie
- Siria: Circa 25 de civili, printre care şi copii, ucişi în raidurile aeriene orientate împotriva ISIS
- UNICEF: 25 de copii au fost UCIŞI în estul Siriei, în cel mai recent raid aerian al Rusiei
- TRAGEDIE la Cantemir! Un bărbat şi-a pierdut viaţa în timp ce se scălda într-un lac
- La vârsta de 72 de ani, Mick Jagger va deveni tată pentru a opta oară
- CRIMĂ ODIOASĂ la Cantemir! Un tată şi-a OMORÂT cu bestialitate copiii minori