Deţii un telefon de model OnePlus? Află când vei primi Android 6.0 Marshmallow
Chinezii de la OnePlus au anunțat când vor furniza update-ul de Android 6.0 Marshmallow.
Avem parte de vești bune pentru posesorii de OnePlus One și OnePlus Two. Compania din China a anunțat în mod oficial când va furniza update-ul de Android 6.0 Marshmallow. Astfel, acesta va ajunge la utilizatori în primul trimestru al anului 2016.
Nu este o dată exactă, însă este bine de știut că modelul precedent nu va fi ignorat atunci când noua versiunea sistemului de operare de la Google va fi lansată, notează playtech.ro.
După cum probabil știți deja, Android 6.0 suportă senzorii pentru recunoașterea amprentelor, acesta fiind și motivul pentru care chinezii au declarat că nu vor mai folosi propria tehnologie, ci doar pe cea creată de Google. OnePlus X se pare că va primi și el Marshmallow ulterior, însă nu se știe când, după cum menționează Android Police.
OnePlus 2 are un display de 5,5 inci full HD, un procesor Snapdragon 810, iar versiunea cu 64GB spațiu de stocare vine cu 4GB RAM. Pentru a-l populariza, chinezii au apelat la diverse metode interesante.
La un moment dat, aceștia vă ofereau "șansa" de a renunța la vârful de gamă Samsung pentru a primi un OnePlus 2. Galaxy S6, Galaxy S6 edge, Galaxy S6 edge Plus și Galaxy Note 5 erau atunci singurele dispozitive acceptate.
- Apple a lansat iOS 9. Ce trebuie să ştii înainte de instalarea noului sistem de operare
- LG a prezentat smartphone-ul Class - un nou dispozitiv accesibil cu aspect premium (FOTO)
- Cât de periculoase sunt aplicaţiile gratuite pentru utilizatorii de smartphone
- Aceasta este tableta premium care va concura cu noul iPad Pro (VIDEO)
- Ai un telefon produs de Huawei? Află dacă îți vei putea instala Android 6.0 Marshmallow
- OnePlus a lansat poate cel mai frumos smartphone, dar cu specificaţii mid-range (FOTO/VIDEO)