Deținuții de la Penitenciarul numărul 5 din Cahul fac terapie ocupațională. VEZI rezultatul
Opere de artă la Penitenciarul numărul 5 din Cahul. Deţinuţii și-au pus în aplicare atât forța fizică cât și fantezia pentru a crea cele mai originale lucrări realizate din anvelope uzate.
Activitatea a fost organizată la inițiativa angajaților Serviciului activitate educativă, psihologică şi asistenţă socială al instituţiei. Lucrările au fost folosite la amenajarea curții penitenciarului.
Potrivit informaţiilor, acţiunea are ca scop dezvoltarea capacităţilor empatice şi stimularea coeziunii de grup a deţinuţilor, dar și o şansă pentru redescoperirea identităţii personale, contribuind în același timp la diminuarea efectelor negative ale privării de libertate a acestora.