Deținuții vor vorbi mai mult cu persoanele dragi. Ministerul Justiției a majorat numărul convorbirilor telefonice
Ministerul Justiţiei propune condiţii mai bune pentru deţinuţi. Numărul convorbirilor telefonice la care au dreptul săptămânal condamnaţii să fie majorat. Acestea vor fi acordate ca bonusuri pentru deţinuţi, în schimbul comportamentului exemplar de după gratii.
În prezent, deţinuţii penitenciarului numărul patru din Cricova pot vorbi până la 20 de minute cu apropiaţii lor, săptămânal. Prea puţin, spun unii dintre condamnaţi, care astfel reuşesc să-şi aline dorul.
"Cu toate că sunt puţine 10, 15 minute, ba chiar şi 20 de minute. Eu pentru câteva clipe mă aflu în preajma familiei, adică nu uit de faptul că am familie, că sunt iubit de cineva şi cineva mă aşteaptă acasă".
"Mai schimbi o vorbă. Te mai relaxezi puţin, te mai detaşezi de gânduri negre. Înseamnă mult".
"După gratii sunt alte reguli, iar la libertate - altele. Dacă nu vei menţine legătură cu rudele, vei degrada moral".
Pentru a beneficia de un număr mai mare de minute, cei 850 de deţinuţi vor trebui să urmeze mai mulţi paşi.
"O conduită exemplară, ar fi participarea la acele activităţi educative, care sunt petrecute în instituţie, participarea la muncile remunerate şi neremunerate în instituţie" , a declarat Vitalie Falcă, șef interimar al penitenciarului nr.4 Cricova.
Ministerul Justiţiei propune ca deţinuţii abia veniţi în penitenciar să dispună de la 10 minute până la 20 de minute. Condamnaţii aflaţi de mai mult timp după gratii să poată vorbi până la jumătate de ore, iar cei la resocializare - până la 40 de minute, săptămânal.
O altă modificare prevede ca deţinuţii să poate beneficia de întrevederi de lungă durată cu iubitele lor cu care au copii. Chiar dacă nu figurează în certificatele de naştere ale minorilor. De asemenea, oficialii propun ca deţinuţii să poată ieşi din puşcărie doar cu acordul şefului închisorii fără cea a conducerii Departamentului Instituţii Penitenciare. Modificările legislative urmează să fie transmise în timpul apropiat Guvernului, pentru aprobare.
- Obiecte interzise pentru deţinuţi, confiscate. Ce a fost găsit în curtea unui penitenciar
- Captură de obiecte interzise în Penitenciarul numărul 8 din Tighina. Ce au găsit oamenii legii (VIDEO)
- Şi-a şantajat colegul de celulă şi pe soţia acestuia. Un deţinut de la Pruncul va sta 14 ani după gratii
- Un bărbat din Chişinău, condamnat la 13 ani de puşcărie pentru OMOR intenţionat