Detroit Red Wings a fost eliminată din NHL, de către Nashville Predators
Surpriză de proporţii în NHL! De 11 ori câştigătoarea a Stanley Cup, Detroit Red Wings, a fost eliminată încă din primul tur al play-off-ului de către modesta Nashville Predators! Nashville s-au impus în meciul cinci cu 2 la 1 şi la general cu 4 la 1.
Alexander Radulov a deschis scorul pentru gazde, dar Jiri Hudler a egalat pentru multipla campioană din Detroit. Omul meciului a fost David Legwand. Jucătorul născut chiar la Detroit a marcat la 13 secunde de la debutulul celei de-a treia perioadă golul decisiv pentru Nashville Predators, care a eliminat astfel echipa din Detroit chiar din primul tur al play-offului, scor general, 4-1.
În Pittsburgh, Pinguinii au câştigat meciul cinci al confruntării cu Philadelphia Flyers cu un dramatic 3 la 2, şi au strâns scorul la general. Super portarul Marc-Andre Fleury a fost eroul gazdelor cu nu mai puţin de 24 de parade, dintre care 14 doar în ultima perioadă.
Jordan Staal şi Tyler Kennedy, ambii cu câte un gol şi o pasă de gol, respectiv Steve Sullivan, cu o reuşită, au completat seara perfectă a pinguinilor. Scorul general între cele două formaţii a devenit acum de 3-2 pentru Flyers.