Devalorizarea rublei afectează grav industria auto din Rusia. Mai mulți dealeri și-au sistat vânzările
Unul dintre cei mai mari dileri auto din Rusia, compania Major Auto, a încetat vânzarea automobilelor noi din cauza devalorizării rublei în raport cu dolarul american și valuta europeană. Informația a fost obținută de agenția „ITAR-TASS” de la o sursă din interiorul companiei, relatează autostrada.md.
Interlocutorul agenției a menționat că dilerul Major Auto a oprit vânzarea automobilelor pentru o durată de la o zi la trei. În același timp, mai multe publicații spun că și alți dileri nu mai vând automobile cel puțin până luni, de asemenea din cauza căderii cursului de schimb valutar al rublei.
Dilerii spun că această situație s-a creat din cauza instabilității prețurilor, care ar trebui să crească mai mult decât admisibil din cauza devalorizării rublei. Ei nu vor să fie în situația când producătorii le cer să afișeze un anumit preț, iar ei să vândă automobilele cu prețuri mai mici decât valoarea lor reală.
Într-o situație similară se află și grupul Jaguar Land Rover, care nu va vinde automobile în Rusia până pe 19 decembrie curent, pentru a putea recalcula prețurile tuturor modelelor.
Compania Major Auto se ocupă de vânzarea automobilelor de la nu mai puțin de 35 de mărci, având venituri anuale în 2013 apropiate de 90 de miliarde de ruble rușești.
În luna noiembrie curent compania Seat anunța că va părăsi piața din Rusia din cauza aceluiași curs valutar instabil.