Dezamăgire sau succes? Reacţia solistei care a reprezentat Moldova la concursul "Novaia Volna"
După o pauză de şapte ani, Moldova a participat din nou la competiţia muzicală "Novaia Volna". La concursul ce a avut loc tradiţional, la Jurmala, de pe 22 pînă pe 27 iulie, ţara noastră a fost reprezentată de Lidia Isac, solista formaţiei "Glam Girls".
Reprezentanta ţării noastre s-a bucurat de succes, deşi s-a clasat numai pe locul 12, din 16. Prestaţia Lidiei Isac a fost una bună şi publicul a îndrăgit-o.
"A fost ceva fantastic, fiindcă la acest concurs nu doar se ascultă, dar şi se învaţă foarte mult. Timp de 16 zile am învăţat atât de multe şi acum ştiu precis cum trebuie să fac şi ce trebuie să fac ca profesia mea de artist să ajungă la un nivel foarte, foarte înalt", a spus tânăra.
Lidia a fost însoţită de producătorul său, Serghei Orlov, care i-a fost mereu alături. Iar, odată ajunşi la aeroportul din Chişinău, au fost întâmpinaţi de o armată de susţinători.
"Sunt foarte mulţumită şi am venit cu noi forţe să fac ceva nou, ceva foarte bun pentru ţara noastră", a precizat Lidia Isac.