Dezastru pentru formaţia Soroca-Baschet în Campionatul Naţional! A suferit a şaptea înfrângere consecutivă
Dezastru pentru formaţia Soroca-Baschet în Campionatul Naţional! Echipa din nordul Moldovei a suferit a şaptea înfrângere consecutivă după ce a pierdut şi partida cu UASM.
Într-un alt meci, Campioana Donbaschet a învins în deplasare Viva-Basket Tiraspol.
Echipa Universităţii Agrare a învins în etapa a opta a Campionatului Naţional formaţia Soroca-Baschet. În primele două sferturi, UASM a dominat, iar la pauza mare conducea cu 38-30.
În ultimul sfert, Soroca-Baschet a redus din diferenţă și s-a apropiat la 3 puncte, însă nu a reuşit să egaleze.
La final, UASM s-a impus cu scorul de 81-76. Cel mai bun jucător al meciului a fost Vladimir Gaician, care a marcat 24 de puncte pentru echipa învingătoare.
"Cred că şi-a spus cuvântul indiferenţa jucătorilor faţă de acest meci. Băieţii s-au relaxat, văzând că adversarul este mai slab. Au greşit foarte mult şi nu e deloc plăcut să vezi aşa ceva. Echipa noastră a jucat dezastruos, au lăsat mâinile în jos. Nu pot spune nimic de bine", a declarat antrenorul UASM, Vladimir Prişcepnîi.
Soroca-Baschet a suferit a şaptea înfrângere din tot atâtea meciuri jucate în acest sezon.
"S-a decis că în continuare vom lupta pentru locurile 5-8. Altă motivaţie nu mai există pentru noi. Deja acolo vom vedea", a spus antrenorul Soroca-Baschet, Serghei Crudu.
Campioana Donbaschet a obţinut a şaptea victorie consecutivă după ce a învins în deplasare formaţia Viva-Basket cu scorul de 87-59. În alte meciuri, Gama Cahul s-a impus în faţa echipei Universităţii de Medicină cu 85-63, iar Admirals Chişinău a pierdut partida cu BC Rîbniţa, scor 59-87.
După opt etape, Donbaschet Donduşeni şi Trojans-Speranţa ocupă primele două poziţii în clasament. Cele două formaţii se vor duela în următoarea rundă. Partida va avea loc pe 29 noiembrie, în Capitală.