Dezastrul minier din Turcia a luat locul crizei ucrainene pe prima pagină a publicaţiilor străine
Embed:
Dezastrul minier din Turcia a luat locul crizei ucrainene pe prima pagină a publicaţiilor străine. În timp ce oamenii aşteaptă răspunsuri de la autorităţi, presa internaţională şi-a îndreptat atenţia spre standardele de siguranţă în sectorul minier din această ţară.
Tragedia din Turcia scoate la iveală problemele de siguranţă în sectorul minier din această ţară, titrează Telegraph. Potrivit ziariştilor britanici, lipsa de coordonare între autorităţi duce la supravegherea ineficientă a minelor. Un alt factor care împiedică asigurarea condiţiilor de muncă este nivelul scăzut de organizare a lucrătorilor turci în subteran.
CNN scrie că autorităţile turce au ignorat o cerere de inspecţie a minelor în regiunea Manisa, cu doar câteva săptămâni înainte de producerea dezastrului. Solicitarea a fost făcută de opoziţie, în urma mai multor accidente soldate cu morţi, dar a fost respinsă de partidul aflat la guvernare.
De cealaltă parte, premierul turc şi-a avertizat adversarii să nu politizeze dezastrul minier şi a cerut poporului să nu asculte politicienii care vor să abuzeze de tragedia prin care trece ţara, notează Wall Street Journal.
Autorităţile de la Ankara nu au nevoie de ajutor internaţional în operaţiunea de salvare şi căutare a victimelor. Anunţul a fost făcut de Ministerul de Externe al Turciei, printr-un comunicat citat de Ria Novosti. Oficialii spun că au primit oferte de asistenţă din Germania, Grecia, Israel, Iran, Polonia, Statele Unite şi Franţa.