Dezastrul provocat de ploi la Ceadîr-Lunga (FOTO/VIDEO)
Prăpăd în gospodării după ploile puternice. În urma precipitaţiilor abundente în orașul Ceadîr-Lunga, echipele de pompieri și salvatori au lucrat pentru pomparea și evacuarea apei și lichidării tuturor consecințelor ploilor.
Astfel, au fost ajutate 107 gospodării particulare, dintre care 59 subsoluri, 32 locuințe (inclusiv 9 case parțial avariate).
În plus, au fost afectate în total 223,5 ha culturi agricole dintre care, floarea soarelui 22,5 ha, porumb 25 ha, tutun 15 ha, grîu 98 ha, orz 43 ha și altele 20 ha și au fost deteriorate drumuri locale, pe o distanță totală de circa 22 km.
Toate aceste lucrări de pompare a apei din gospodăriile particulare au fost realizate de către un efectiv de 53 angajați ai Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţii Excepţionale, cu 8 autospeciale și 12 motopompe (inclusiv 2 motopompe de capacitate mare), ajutați de către Inspectoratul de poliţie teritorial cu 10 angajați și 4 automobile, de către 20 militarii şi Administrația publică locală cu 28 angajați și 9 unități tehnică și cu 2 motopompe.
Lucrările de lichidare a consecințelor urmează a fi efectuate și pe parcursul zilei de astăzi, situația fiind monitorizată în continuare.
Salvatorii roagă în aceste situații cetățenii să țină cont de indicațiile autorităților și să apeleze de urgență numărul de telefon 901, pentru ajutor, în cazul în care sunt parte a situațiilor excepționale sau observă alte persoane în pericol.
- HALUCINANT! Un primar a fost condamnat pentru că a vrut să prevină riscul de inundaţii
- Franţa a decretat STARE DE CATASTROFĂ NATURALĂ din cauza inundaţiilor
- Vremea face RAVAGII în România. A fost anunţat COD PORTOCALIU de inundaţii
- Un oraş din România, INUNDAT în urma unei ploi torenţiale! Apa a depăşit JUMĂTATE de METRU (VIDEO/FOTO)
- Premierul Pavel Filip a convocat o şedinţă de urgenţă privind inundaţiile din oraşul Ceadîr-Lunga
- România, lovită de inundaţii puternice! Mai multe localităţi au fost paralizate de intemperii