Dezbateri pe marginea votului uninominal. Un primar: Cetățenii au nevoie de această schimbare și vor lupta pentru votul uninominal
O nouă rundă de discuții pe marginea votului uninominal are loc în Parlament.
La discuții participă peste o sută de persoane, printre care membri ai Comisiei Electorale Centrale, ai Ministerului Justiției şi Curții Constituționale, dar şi reprezentanți ai societății civile. Audierile vor continua săptămâna viitoare.
Primarul Parascovia Cotovici este de părerea, că cetățenii vor lupta pentru respectiva inițiativă și că au nevoie de această schimbare.
"Sunt astăzi în fața dumneavoastră ca un simplu cetățean. Toți cetățenii sunt pentru această schimbare, deoarece vor ca să aibă gospodarul în teritoriu. Așa cum este revocat un primar, așa să fie revocat și un deputat. Oamenii îl vor alege pe cel care este cunoscut în teritoriu. Frica partidelor că nu vor trece iată care este, că nu sunt cunoscuți de oameni. Cine va încurcat să veniți în teritoriu chiar dacă nu sunteți în Parlament ca să propuneți primarului un proiect, ceva? Nu ați venit. Vă opuneți acestui proiect din motivul că a fost propus de PDM. Cetățenii vor lupta pentru această inițiativă. Ca primar cunosc părerea fiecăruia din cele patru sate, dar și a celor din raion. Vă stimez pe fiecare în parte, dar vă rog nu vă opuneți. Veniți prin sate să vedeți ce vor oamenii", a menţionat primarul.
PUBLIKA.MD amintește că potrivit unui sondaj realizat de compania Intellect Group, aproximativ 80 la sută dintre moldoveni îşi doresc introducerea votului uninominal, iar în diasporă acest procent este şi mai mare. Proiectul privind votul uninominal a fost trimis pentru avizare Comisiei de la Veneţia.
Preşedintele PDM, Vladimir Plahotniuc a declarat că pentru conceperea şi elaborarea iniţiativei pe care o vor depune în Parlament, a fost studiată foarte atent practica mai multor ţări, precum SUA, Marea Britanie sau Franţa, cu democraţii avansate, în ceea ce priveşte implementarea sistemului de vot uninominal.
Precizăm că votul uninominal este un tip de scrutin menționat în legislația sistemelor electorale, practicat în SUA și Marea Britanie. Acest tip de scrutin reprezintă modul de alegere direct al unor candidați individuali, opus sistemului de alegere pe liste întocmite de către partidele din viața politică a unui stat.
Potrivit proiectului privind votul uninominal, pentru alegerile parlamentare vor fi create 101 circumscripţii uninominale, iar din fiecare va fi ales câte un deputat. Candidaţii trebuie să colecteze în susţinerea lor cel puţin o mie de semnături, dar nu mai mult de două mii. Şi diaspora îşi va putea alege reprezentanţi în Legislativ.
Circumscripțiile uninominale peste hotare vor fi formate în funcție de numărul de alegători care se vor înregistra în prealabil că vor participa la vot. Deputaţii vor putea fi demişi prin referendum local organizat în circumscripţia unde au fost aleşi. Însă nu vor putea fi destituiţi în primul şi ultimul an de mandat.
- Oamenii de la sate SUSŢIN VOTUL UNINOMINAL: Va fi mai bine cu aceste schimbări
- Votul uninominal, susţinut de Asociaţia Tadjicilor din Moldova: Va aduce clasa politică mai aproape de oameni
- Asociaţia muncitorilor din instituţiile de învăţământ slavone SUSŢINE votul uninominal (DOC)
- O nouă rundă de discuții pe marginea votului uninominal. Cum vor putea fi demiși deputații