DEZGUSTĂTOR! A cumpărat un pui la rotisor să-şi potolească foamea, însă a REGRETAT ENORM
A cumpărat un pui la rotisor dintr-un supermarket din Capitală, dar când a ajuns acasă a observat că produsul mirosea oribil, iar carnea era alterată. I s-a întâmplat, aseară, unui tânăr, care a vrut să mănânce puiul împreună cu nişte prieteni.
Eugen povestește că după o zi de muncă a mers la supermarket, de unde a cumpărat un pui pentru cină. Dar când a ajuns acasă, a avut parte de o surpriză nu tocmai plăcută.
"Am venit acasă și l-am deschis și parcă arăta normal. Dar când l-am desfăcut ca să mâncăm a venit un miros oribil, doamne ferește. Mai nu am vomitat. Toată casa împuțită și deja nu mai știam ce să facem", a spus clientul păgubaş.
Supărat, tânărul s-a reîntors la magazin ca să ceară explicaţii, dar nu înainte de a anunţa poliţia.
Administratorul supermarketului nu a vrut să comenteze incidentul în fața camerei de filmat.
Poliția a deschis o anchetă în acest caz:
''Noi o să stabilim toate circumstanțele, iar materialul o să fie remis la direcția protecției consumatorului și deja o să se expună.''
A doua zi, Eugen le-a arătat puiul inspectorilor Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului.
Totuşi, inspectorii nu vor efectua expertiza acestui produs. Conform legii, relevante sunt doar probele prelevate la faţa locului.
"Acest pui nu poate fi folosit pentru efectuarea expertizei. Nu suntem siguri dacă consumatorul a păstrat produsul în condiţii adecvate", a precizat inspectorul superior Agenţia pentru Protecţia Consumatorului, Tatiana Moisei.
În aceste condiţii, tânărul spune că va apela la ajutorul experţilor independenţi.
Între timp, Agenţia pentru Protecţia Consumatorului va efectua controale în magazinul din care a fost procurat puiul. Dacă vor fi depistate abateri, agentul economic va achita o amendă de până la zece mii de lei.