DEZGUSTĂTOR! O vacă a fost spânzurată într-un restaurant pentru a susține un punct de vedere
Un restaurant din Australia a stârnit o uriașă polemică după ce a spânzurat o vacă de tavan, ca să stârnească o dezbatere despre mâncatul animalelor, scrie Digi24.ro.
Vaca a fost legată de membrele inferioare și agățată de tavanul restaurantului din orașul Adelaide. Unii clienți, dar în special oamenii pe rețele de socializare, au criticat "ornamentul", numindu-l "obscen" și „dezgustător”.
Însă, proprietarii au spus că, după ce văd animalul spânzurat, clienții să gândesc la realitățile consumului de carne.
"Scopul lui Schvitzy, așa cum era cunoscută la fermă, este de a îi confrunta pe clienți. Nu a fost agățată ca o decorație. "Instalația" are un scop: să facă legătura cu adevăratele consecințe ale consumului de produse de acest fel", se arată într-un comunciat al restaurantului.
De altfel, deschis recent, restaurantul - care servește și produse din carne - a fost amenajat ca un abator cu geamuri de sticlă.
După ce a fost vaca a fost sacrificată, carnea a fost "consumată în întregime”.
Aproape 5.000 de oameni au inițiat o petiție în care au cerut ca să fie dată jos carcasa animalului.