Dezvăluire! Banca lui Platon folosită ca spălătorie de bani pentru Rusia: În operațiune e implicat şi vărul lui Putin
O anchetă jurnalistică dezvăluie o amplă operațiune de spălare de bani în spațiul ex-sovietic, inclusiv în Republica Moldova. Potrivit portalului rise.md, principalii "actori" ai spălării de bani pe teritoriul Moldovei erau firmele-fantomă care aveau misiunea să scape urma proprietarilor reali ai banilor negri, judecătorii care emiteau decizii de legalizare a unor împrumuturi false și o bancă care accepta ca banii "spălați" să intre prin conturile sale, scrie hotnews.md.
Schema de spălare a banilor a funcționat între 2010 și 2014, perioadă în care în Republica Moldova s-au realizat peste 50 de ordonanțe judecătorești privind încasarea în mod solidar a unor datorii fictive, a căror sumă totală s-a ridicat la aproximativ 20 de miliarde USD, o sumă uriașă pentru țara noastră.
Băncile și firmele rusești implicate sunt conduse de către manageri și membri de consiliu care includ oameni de afaceri cunoscuți, un văr al președintelui rus Vladimir Putin și persoane declarate a fi aproape de FSB.
În ceea ce privește banca care a permis legalizarea banilor negri prin Republica Moldova, aceasta este - potrivit anchetei www.rise.md - Moldindconbank, despre care există indicii clare că e controlată de omul de afaceri Veaceslav Platon.
De altfel, despre implicarea unor judecători în operațiuni de spălare a banilor s-a vorbit în vara aceasta, când Guvernul Leancă și-a asumat răspunderea pe un pachet de legi între care figura și cea privind "Ridicarea imunității judecătorilor pentru infracțiunile de spălare de bani și de îmbogățire ilicită".
Foarte interesant este faptul că motivul principal pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea pentru acest pachet de legi a fost blocajul survenit la Comisia de economie, buget și finanțe a Parlamentului, condusă de Veaceslav Ioniță. Atunci, presa națională a speculat pe seama faptului că Veaceslav Ioniță a încercat să facă jocurile omului de afaceri Veaceslav Platon.
Vedeţi aici întreaga anchetă jurnalistică.