DEZVĂLUIRE: Cum s-a îmbogățit cel mai mare miliardar al planetei
George Soros, care susţine de mult timp impozitarea suplimentară a bogaţilor, a acumulat 13,3 miliarde de dolari doar prin amânarea plăţii impozitelor, profitând de faptul că legislaţia americană a permis acest lucru în cazul reinvestirii comisioanelor plătite de clienţi fondurilor de investiţii.
Soros a acumulat 13,3 miliarde de dolari din averea sa de 30 de miliarde de dolari, până în 2013, folosindu-se de o lege care prevedea că în cazul reinvestirii banilor în fonduri de investiţii taxele urmează să fie plătite abia la încasarea efectivă a acestora, scrie Capital.ro.
Legea a fost modificată în 2008, iar managerii de fonduri au timp până în 2017 să plătească taxele acumulate în acest fel.
Strategia de amânare a plăţii taxelor a adus managerilor de fonduri sume uriaşe de bani, potrivit unui profesor de finanţe de la University of Illinois, Vyacheslav Fos. Astfel, un manager de fonduri care ar fi investit 12 milioane de dolari în plasamente similare cu cele efectuate de Soros în ultimii 40 de ani ar fi câştigat 15,9 miliarde de dolari. Acelaşi manager care ar fi plătit taxe autorităţilor federale, statale şi locale ar fi rămas cu numai 2,4 miliarde de dolari, la sfârşitul aceleiaşi perioade, a arătat profesorul.
Unii analişti consideră că acest fapt arată ipocrizia unei persoane care susţine creşterea taxelor dar în acelaşi timp le ocoleşte.
Într-un interviu acordat în 2012 la CNN, Soros a spus că susţine majorarea taxelor pentru cei foarte bogaţi.
"Da, aş face acest lucru, pentru că aceste mari averi sporesc inegalităţile", a spus Soros la acea dată.
Soros, originar din Ungaria, şi-a început cariera financiară în anii ’50, în New York City, şi este renumit pentru cîştigarea unui miliard de dolari prin plasamente care au mizat pe deprecierea lirei sterline.