Dezvăluire despre adolescentul suspectat de terorism care plănuia un atac în Franţa
Suspectul de terorism arestat sâmbătă la Paris este un adolescent de 15 ani, care ar fi plănuit un atentat, la îndemnul unui jihadist francez fugit în Siria, acelaşi care le-a ajutat pe femeile arestate joi să pregătească un atac vizând Gara Lyon din Paris, relatează AFP, scrie realitatea.net.
Adolescentul se afla deja în vizorul autorităţile franceze, care i-au percheziţionat domiciliul şi l-au plasat în arest la domiciliu, în cadrul stării de urgenţă instaurată după atentatele din noiembrie 2015, de la Paris.
Duminică, el a fost audiat de poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale pentru Securitate Internă (DGSI), în apropiere de Paris.
"Ne întrebăm despre o posibilă trecere la fapte în replică la îndemnurile de atac vizând Franţa (lansate - n.r.) din Siria", a declarat o sursă apropiată anchetei.
Aceeaşi sursă a precizat că minorul era în contact, prin mesageria criptată Telegram, cu jihadistul francez Rachid Kassim, care, din zona irakiano-siriană, a lansat mai multe apeluri de a ataca Franţa.
"Sâmbătă, au fost difuzate mesaje de alertă vizând mai multe locuri sensibile din Paris (comisariate şi locuri publice – n.r)", a spus o altă sursă.
Rachid Kassim, un propagandist foarte activ al grupării ISIS, transmit regulat pe Internet liste cu potenţiale ţinte şi scenarii de atentate în Franţa.
Potrivit anchetatorilor, acest bărbat originar din Roanne (centru), a ţinut legătură pe Telegram cu una dintre femeile din echipa de comando dezmembrată săptămâna aceasta şi care s-ar fi pregătit să comită un nou atentat.
Pocurorul Parisului, Francois Molins, a afirmat că femeile au fost “ghidate din Siria” de jihadişti ISIS.
De asemenea, au fost stabilite legături între Kassim şi cel puţin unul dintre tinerii care au ucis un preot la o biserică din Normandia, în luna iulie.
Săptămâna trecută, poliţia a descoperit o maşină cu butelii de gaz în apropiere de catedrala Notre-Dame, din centrul Parisului. Descoperirea a fost urmată de o serie de arestări şi de dezmembrarea unui comando de femei, care ar fi vrut să comită un atentat la Gara Lyon, din Paris.