Dezvăluiri despre DIAMANTUL din Carpaţi. Puțină lume știe secretul pe care îl ascunde
În literatura de specialitate barajul de la Poiana Uzului din județul Bacău este numit "Diamantul din Carpaţi", fiind primul baraj de acest tip, cu contraforți, din România. Puțină lume știe că denumirea barajului, Poiana Uzului, vine de la un sat, care a fost inundat în 1967 și care acum se află pe fundul lacului.
Inginerul Mihai Gheorghiu, şeful de obiectiv, a povestit că spre deosebire de marea majoritate a barajelor din lume, acesta este format din mai multe bucățele, fiecare pilon din aval lucrând independent față de ceilalți, ceea ce-l face foarte elastic și rezistent la cutremure, scrie desteptarea.ro.
Lucrările la baraj au fost începute în anul 1965, iar prima umplere a lacului a fost făcută în 1972. Puțină lume știe că denumirea barajului, Poiana Uzului, vine de la un sat, care a fost inundat în 1967 și care acum se află pe fundul lacului.
Satul există și astăzi, sub apă, la o adâncime de aproximativ 70 de metri, barajul având înălțimea de 82 de metri. Când s-a întâmplat nenorocirea, locuitorii acelui sat au fost strămutați într-un cartier periferic, care ulterior a luat aceeași denumire – Poiana.