Dezvăluiri incendiare în timpul şedinţei Parlamentului. VEZI ce acuzaţii i-au fost aduse socialistului Vladimir Odnostalco (VIDEO)
Socialistul Vladimir Odnostalco a criticat dur bugetul solidarităţii, cum a numit premierul bugetul de stat pentru anul 2020. Potrivit lui Odnostalco, jumătate dintre iniţiativele propuse de guvern au fost înaintate de către deputaţii socialişti şi Preşedinţie.
În replică, Maia Sandu a spus că iniţiativele deputaţilor nu costă nimic, dacă cheltuielile pentru implementare nu sunt făcute corect şi nu sunt bani pentru realizarea lor.
"Puteţi să manipulaţi cât vreţi, putem să ieşim public să comparăm iniţiativele. O parte dintre ele vă aparţin Dvs. Dar ele au sens doar dacă există finanţare. Dacă nu, vă urez succes să faceţi aceste lucruri fără guvern şi fără sutele de milioane de euro care ar trebui să vină în buget pentru ca aceste iniţiative să se întâmple", a spus Maia Sandu.
Vladimir Odnostalco a taxat şi Ministerul Sănătăţii. Potrivit lui, actualul ministru îşi atribuie meritele guvernării anterioare.
"Aţi menţionat 17 iniţiative, realizare de ministerul Dvs. Toate acestea au fost prevăzute în bugetul anterior. Iar proiectele inclusiv cele internaţionale au fost începute de către fosta componenţă a guvernului. Cât priveşte tomograful de la Institutul Oncologic. Noi am votat în a doua lectură ratificarea acordului de 10 milioane. Noi vorbim despre aprovizionarea spitalelor, dar nu avem nicio strategie. Timp ce cinci luni vorbiţi despre programele pentru diabetul zaharat. Noi am popus să-i oferim pacientului alternative. Am scris o grămadă de scrisori, am scris chiar şi proiecte de hotărâri de guvern. Am crezut că guvernul nu poate face acest lucru, dar am înţeles că pur şi simplu nu doreşte", a declarat deputatul PSRM.
Răspunsul nu a ezitat să apară. Ministrul Ala Nemerenco a recunoscut că deputatul a bombardat ministerul cu iniţiativele sale, iar angajaţii au trebuit să calculeze consturile proiectelor scrise de acesta.
Cireaşa de pe tort a fost acuzaţia că Vladimir Odnostalco ar avea interese la Agenţia Medicamentului.
"Vreau să anunţ aici în faţa tuturor că Dvs. aţi fost deputatul care aţi deschis cel mai frecvent uşa ministerului. Şi ştiţi care a fost scopul- interesul în câmpul drogurilor pe care mi l-aţi declarat deschis şi interesul de a primi funcţia de vicedirector la Agenţia Medicamentului", a declarat Ala Nemerenco.
Deputatul Vladimir Odnostalco nu a răspuns acestor învinuiri.
CITEŞTE ŞI "Strim", detalii scandaloase. Odnostalco recunoaşte că s-a întâlnit cu Iurie Chirtoacă