Dezvăluiri INCREDIBILE din "Palatul Plăcerilor" din Coreea de Nord
Femei, în slujba liderilor nord-coreeni, pe un palat secret plutitor. Este pentru prima oară când apar descrieri detaliate ale acestui palat al plăcerilor despre existența căruia existau doar bănuieli până acum, scrie realitatea.net.
Ermanno Furlanis, bucătarul liderului nord-corean a văzut cu ochii lui despre ce este vorba. Însă totul era atât de învăluit în mister, încât gărzile de corp ale dictatorului au încercat să-i distragă privirea când a văzut vasul în larg.
Furlanis a făcut pentru prima oară schița acestui ”palat al plăcerilor”, așa cum l-a văzut el în timp ce lucra pe iahtul de lux al lui Kim Jong-il.
Furlanis a declarat pentru Daily Star Online: ”Este vorba despre o structură mobilă. Se muta în fiecare zi pe altă insulă din arhipelagul din fața noastră. Era de formă dreptunghiulară, iar pe una din laturile scurte se afla palatul și intrarea, pe mai multe niveluri, cel puțin trei.”
”Scările duceau până sus. Erau și camere de locuit, dar nu știu ce era înăuntru, pentru că am văzut structura aceasta de la o distanță de aproximativ 500-800 de metri”, a mai declarat Furlanis, potrivit Click.ro.
Martorul a mai spus că din vârful palatului pornea un tobogan care se oprea în centrul dreptunghiului. ”În centru am vazut liniile specifice unui bazin de înot, iar de fiecare parte părea să fie câte un post de salvamar”, a adăugat Furlanis.