Dezvăluiri neaşteptate despre starea de sănătatea a lui Richard Hammond
Jeremy Clarkson a dezvăluit că memoria lui Richard Hammond, alături de care prezintă show-ul "The Grand Tour", a fost deteriorată de accidentele de maşină pe care acesta le-a suferit de-a lungul timpului, scrie Daily Mail, potrivit Digi24.ro.
Clarkson a declarat pentru Sunday Mirror că Hammond uită informaţii la câteva secunde după ce le primeşte, în parte din cauza accidentelor.
"Îi spui ceva, iar la cinci secunde după aceea uită ce i-ai spus. Nu este vina lui, este din cauză că nu poate conduce şi pentru că s-a dat peste cap şi i-a fost afectat creierul", a spus Jeremy Clarkson, care prezintă "The Grand Tour" alături de Hammond şi James May.
"Nu are capacitatea de a îşi aminti, în parte pentru că nu este interesat, dar şi din cauza unor leziuni ale creierului", a mai spus el.
Hammond, în vârstă de 48 de ani, s-a rănit la un picior într-un accident de maşină care a avut loc anul trecut, în timpul unor filmări din Elveţia pentru "The Grand Tour", show-ul produs de Amazon, un succesor al celebrei emisiuni "Top Gear". El a reuşit să iasă din autovehicul cu puţin timp înainte ca acesta să izbucnească în flăcări.
În martie 2017, Richard Hammond a suferit un accident de motocicletă în timpul unor filmări în Mozambic. Richard Hammond şi-a pierdut cunoştinţa în acel accident, care s-a produs în momentul în care jurnalistul filma câteva scene pentru "The Grand Tour".
Incidentul a avut loc la peste un deceniu după ce prezentatorul TV a fost pe punctul de a îşi pierde viaţa în urma unui accident de automobil, produs la viteza de 367 de kilometri pe oră, în timpul unor filmări pentru "Top Gear".
În acel accident din septembrie 2006, automobilul condus de Richard Hammond, o maşină de curse echipată cu motoare cu reacţie, s-a ridicat de pe pistă şi s-a răsturnat, provocându-i jurnalistului răni grave la nivelul capului.
Richard Hammond a petrecut cinci săptămâni în spital după acel accident, dintre care două în comă.
- Autobuzul de pe ruta Chișinău-Țâpala, cu 35 de pasageri la bord, a ajuns într-un şant. Care este starea călătorilor (FOTO)
- Ninsori abundente la Tokyo. Mii de persoane au rămas izolate şi alte aproximativ 200 au fost rănite
- Consumul excesiv de alcool, în vizorul autorităţilor. Ce soluţii vor fi implementate pentru prevenirea şi combaterea fenomenului din ţara noastră