Dezvăluiri senzaţionale: Rapoartele secrete ale jucătorilor naţionalei de Rugby a Angliei , după Campionatul Mondial din Noua Zeelandă
Presa britanică a făcut rost de rapoartele secrete ale jucătorilor naţionalei Angliei de Rugby, referitoare la evoluţia selecţionatei la Campionatul Mondial de Rugby din Noua Zeelandă, unde au ajuns doar până în sferturi. Fostul selecţioner, Martin Johnson, a declarat că aceste rapoarte au fost intenţionat cedate presei, chiar dacă au fost confidenţiale.
Echipa naţională de rugby a Angliei a ajus doar până în sferturi la Campionatul Mondial din Noua Zeelandă, după ce a fost eliminată de Franţa. Federaţia engleză a demarat imediat o anchetă care să scoată la iveală motivele ce au dus la o evoluţie atât de slabă la turneul final.
Raportul a fost realizat pe baza declaraţiilor oferite sub protecţia anonimatului de peste 90 la sută dintre jucătorii selecţionaţi pentru competiţia din Noua Zeelandă. Raportul scoate la iveală o ruptură imensă între jucătorii cu experienţă şi restul lotului. Au fost făcute o serie de recomandări legate de disciplină, un regim mai strict şi un regulament clar în ceea ce priveşte consumul de alcool.
În dezvăluirile jucătorilor apare şi numele României, adversară a britanicilor din grupa B. "Stejarii" au pierdut fără drept de apel în faţa Angliei, scor 67-3, dar se pare că au fost implicaţi şi în peripeţiile englezilor.
Sport