DEZVĂLUIRILE femeii care degusta mâncarea lui Hitler, ca dictatorul să nu fie otrăvit
Margot Woelk, acum de 95 de ani, şi-a petrecut doi ani din viaţă gustând mâncarea lui Hitler, pentru ca dictatorul să fie sigur că nu va fi otrăvit. Operaţiunea de degustare implica 15 femei, dintre care doar Margot mai trăieşte în prezent, relatează Jurnalul.ro.
"Nu am avut de ales. Eram îngrozită că mâncarea va fi otrăvită, însă din fericire nu a fost cazul", povesteşte femeia. Margot Woelk făcea parte din minoritatea germană din Polonia, în momentul în care regiunea a fost anexată de Germania nazistă. Tânăra a fost remarcată de ofiţerii SS pentru aspectul tipic arian şi luată la Wolfsschanze (bârlogul lupului), sediul central folosit de Hitler pe timpul războiului.
Margot povesteşte că ea şi alte 14 femei trebuiau să guste din mâncarea lui Hitler, apoi să aştepte timp de o oră pentru a se observa eventualele semne ale unei intoxicaţii.
"Între orele 11 şi 12 trebuia să gustăm mâncarea şi doar după ce toate 15 o încercam, era dusă la sediu de către membrii SS. Era numai hrană vegetariană, proaspătă şi delicioasă. Prefera sparanghelul, ardeii, mazărea, care erau servite cu orez şi salată", relatează Margot.
Femeia spune că nu a fost niciodată membră de partid, însă nici nu a îndrăznit să protesteze împotriva sarcinii primite: "Se ştia că nu trebuie să te cerţi cu cei din SS".
În 1944, când Hitler a părăsit Wolfsschanze, Margot a scăpat de soldaţii ruşi fugind cu acelaşi tren în care se afla şi Joseph Goebbels.