Diacov despre demiterea lui Plahotniuc: PCRM face pe Dracu-n patru, doar ca să înlăture un oponent puternic
Partidul Comuniştilor se teme de un oponent puternic, de aceea face tot posibilul ca să scape de influenţa lui. Declaraţia aparţine preşedintelui de onoare al PD, Dumitru Diacov, şi a fost făcută în contextul în care, astăzi, în Parlament, este examinat proiectl de lege privind demiterea vicepreşedintelui Parlamentului Vlad Plahotniuc.
"Pe parcursul a trei ani, nu am auzit careva obiecţii serioase în adresa lui Vlad Plahotniuc. Sunt nevoit să constat că în Republica Moldova, din păcate, aşa se face politica. Dacă este un oponent politic puternic, trebuie de dat jos. Dacă ai un oponent, trebuie să faci pe Dracu în patru ca să scapi de influenţa lui. Din păcate, PCRM înţelege în felul acesta modul de a face politică şi nu de a demonstra că noi suntem buni, ci că ei sunt răi", a declarat Dumitru Diacov.
Democratul a menţionat că frustrarea comuniştilor porneşte de la faptul că au pierdut alegerile din Găgăuzia.
"Muşuc a recunoscut de unde vine toată agresivitatea, de la alegerile din Găgăuzia. Înainte, PCRM avea acolo influenţă, iar acum PD are majoritatea şi ei nu sunt mulţumiţi", a mai spus preşedintele de onoare al PD.
Publika.md menţionează că, astăzi, proiectul comuniştilor privind demiterea lui Vlad Plahotniuc din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului a fost inclus pe ordinea de zi a Legislativului.
Anterior, fracţiunea PCRM a înaintat un proiect de hotărâre privind demiterea lui Vlad Plahotniuc din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului. Comuniştii şi-au motivat solicitarea prin faptul că în presă au apărut informaţii precum că prim-vicepreşedintele Parlamentului ar fi pus sub urmărire de Biroul Interpol din Italia.
Examinat în Comisia Juridică, proiectul însă nu a obţinut numărul necesar de voturi pentru a fi avizat.