Diacov i-a distrat pe deputaţi la ultima şedinţă a Parlamentului din acest an VIDEO
Deputaţii s-au amuzat copios la ultima şedinţă plenară din acest an. Parlamentarii au fost distraţi de colegul lor, democratul Dumitru Diacov, care a făcut mai în glumă, mai în serios, un bilanţ al anului 2011.
Preşedintele fracţiunii PD l-a luat peste picior pe liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, pentru protestele organizate de opoziţie şi a lăudat Alianţa pentru viteza aprobării Bugetului.
"Domnul Voronin se duce la mitingul lui Mark şi spune şi el acolo „Jos Alianţu”. Dl Voronin scanda chestia asta mai atent, pentru că el ştie ce înseamnă jos. Alianţu s-a ţinut, Alianţa a votat şi eu vreau să vă spun că aşă cum s-a votat ultimele două săptămâni, nu a lucrat niciun Parlament de pe toate globurile pământeşti", a precizat democratul.
Democratul a amintit şi de scrutinul din 16 decembrie la care deputaţii au arătat buetinele de vot. Doar că modul în care Diacov a vorbit despre aceste alegeri, a stârnit hohote de râs în rândul deputaţilor.
"Expresia libertăţii s-a văzut şi acum câteva zile, la scrutinul din 16 decembrie. Noi am fost solidari şi am arătat buletinele de vot şi liberalii au arătat pentru că am arătat noi. Liberal-democraţii nu vroiau, dar au arătat şi ei", a punctat Dumitru Diacov.