Diacov, Reşetnicov şi Popa despre consecinţele semnării Pactului Molotov-Ribbentrop
La 73 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop şi a protocolului adiţional secret, politicienii moldoveni au opinii contradictorii în privinţa consecinţelor acestui eveniment asupra ţării noastre. În timp ce unii condamnă Pactul, alţii spun că a avut efecte pozitive.
"Noi nu putem închide ochii, nu putem băga capul în nisip ca struţul ca acest fapt nu a avut loc. Acest eveniment a avut loc, bineînţeles că a avut loc şi soarta Moldovei se datorează acestui Pact. Dacă nu era şi noi rămâneam în componenţa României, atunci astăzi eram o ţară care era membră a UE", a menţionat deputatul PL Victor Popa.
Deputatul PD Dumitru Diacov spune că acesta este un fapt istoric. "Este un eveniment istoric care demonstrează cât de nedreaptă este lumea câteodată. Condamnând trebuie să privim înainte. Republica Moldova este o consecinţă a acestui fapt, părinţii noştri, buneii au suferit foarte mult", a specificat democratul.
"Dacă vorbim de politicieni trebuie să însuşim lecţia. Nu trebuie să le permitem forţelor fasciste, care sub diferite lozinci au acaparat atunci puterea în Europa să procedeze la fel", a conchis deputatul PCRM Artur Reşetnicov.
Pe 23 iunie 1990, Legislativul de la Chişinău a condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele acestuia.