Dialog interactiv între Pavel Filip și elevi, premianţi ai olimpiadelor internaţionale şi naţionale (FOTO)
Pavel Filip a discutat cu un grup de elevi, premianţi ai olimpiadelor internaţionale şi naţionale pe disciplinele şcolare şi a concursurilor din domeniul sportului şi artelor, care au venit în vizită la Guvern.
Premierul i-a felicitat pe olimpici cu ocazia Zilei internaţionale a copilului. „Vă urez ca toate visele să vi se împlinească, iar proiectele gândite să devină realitate. Totodată, vreau să mulţumesc profesorilor pentru faptul că vă ajută să vă dezvoltaţi talentele, părinţilor care investesc în educaţia voastră şi autorităţilor, care dezvoltă cadrul de politici necesar pentru a avea un sistem educaţional de calitate”, a menţionat Pavel Filip.
În timpul discuţiei, elevii s-au interesat despre structura Guvernului, modalitatea de funcţionare şi organizare a acestuia, procesul de elaborare şi promovare a actelor normative, dar şi de dezvoltarea sectoarelor importante pentru tineri.
Pavel Filip a menționat că Republica Moldova este un stat mic, atât ca teritoriu, cât şi ca populaţie, iar principala bogăţie sunt cetăţenii.
"Dacă reuşim să identificăm toate talentele pe care le avem, să utilizăm tehnologii moderne în activitatea zilnică şi să creăm un mediu tolerant, cu siguranţă că vom avea o ţară modernă şi prosperă, în rând cu statele Uniunii Europene", a conchis premierul.
Dialogul a fost unul foarte interactiv, elevii intrând uşor în rolul de miniştri. Aceştia au scos în evidenţă un şir de probleme, pe care le consideră importante pentru întreaga societate, inclusiv: asigurarea şcolilor cu tehnologii moderne, modernizarea sistemului educaţional şi promovarea tinerelor talente.
La sfârşitul întrevederii, copiii i-au mulţumit Prim-ministrului pentru deschidere, oferindu-i în dar o piesă interpretată la vioară.
În schimb, olimpicii au primit cadou de Ziua Copilului dispozitive moderne pentru citit cărți în format electronic.