DIALOG PRIVIND MODERNIZAREA MOLDOVEI. Declaraţii după discuţiile propuse de Coaliţia de guvernare
Liderii Coaliției de Guvernare au purtat discuţii cu liderii Partidului Popular European din Moldova. Întâlnirea a avut loc la sediul Partidului Democrat din Moldova.
Participanţii la întâlnire au oferit declaraţii presei, apreciind acest pas care are un rol important asupra parcursului european al Republici Moldova.
"La apelul nostru a răspuns grupul PPEM. Dialogul va continua şi săptămâna viitoare. Sunt toate componentele coaliţiei plus cei care au fost invitaţi. Toată lumea conştientizează că pentru anii care urmează este nevoie de o consolidare mult mai puternică atât în Parlament cât şi afară", a spus Valeriu Munteanu.
La rânsul său, deputatul Ştefan Creangă a spus că este ferm convins că PPEM va accepta parteneriatul şi că vor avea o conlucrare eficientă.
"Mă bucur că la discuţie a dat curs PPEM, eu mizez că forul suprem al acestui partid. Mizăm pe un parteneriat cu acest partid cu viziuni pro-europene. Mizăm pe experinţa dânşilor. Sunt ferm convinşi că vom avea o conlucrare extrem de eficientă", a spus Ştefan Creangă.
La rândul său, Violeta Ivanov, a menţionat că această consolidare a eforturilor va asigura un trai decent tuturor cetăţenilor
Preşedintele PDM, Marian Lupu a declarat că parteneriatul cu PPEM ar conduce la o consolidare a parcursului european.
"Am avut un apel către PPEM, PLDM, către forţele pro-europene de a ne consolida eforturile şi energia în consildarea procesului de intergrare europeană. PPEM a dat curs acestei invitaţii. Propunem un parteneriat care ar duce la o consolidare. PPEM dispune de o experienţă inedită şi ar fi de mare folos pentru parcursul european al Republicii Moldova. Am dispus semnarea unui acord de colaborare. Colegii urmează să discute în cadrul forurilor naţionale pentru a avea mandatul de a copntinua acest dialog. Sper că această poziţie comună să continue şi să se soldeze cu succes. Cât despre PLDM, am văzut ce s-a întâmplat astăzi, au făcut un pas anopoda. Au semnat împreună cu socialişti. Se va termina cu nimic pentru că nu poate să fie altfel. S-au lăsat pradă unor frustrări. Trag nădejde că se vor trezi. Dincolo de toate competiţiile politice, să nu uităm că exită un proiect mare, proiectul european şi noi trebuie să continuăm realizarea acestuia. Noi rămânem în continuare deschişi. Tot ceea ce fac până acum nu le aduce nici un avantaj. Este vorba de un parteneriat, nu de o lărgire a majorităţii parlamentare. Propunem o formulă care să fie avantajoasă pentru toţi actorii împlicaţi ca să muncim pentru interesul ţării", a declarat preşedintele PDM, Marian Lupu.
Liderul PPEM, Iurie Leancă a declarat că apelul Coaliţiei de guvernare este unul generos, doar că partidul său trebuie să analizeze minuţios această propunere de parteneriat.
"Din diacuţia pe care am avut-o ideea este de a crea un eventual parteneriat cu coaliţia, PPEM să îşi asume o mai mare responsabilitate pentru proiectul european. Oferta vine în mod special pentru că în PPEM există o expertiză deosebită dar şi beneficiem de o credibilitate susţinută în capitalele europene. Am fost într-o vizită la Bruxelles şi Berlin, am constat că în pofida tuturor crizelor, mai există încă o şansă, o posibilitate. Aceşti parteneri europeni ne-au cerut o implicare mai puternică. Vreau să remarc această invitaţie este una interesantă, pornind de la idea că această majoritate deţine suficiente voturi pentru a-şi promova proiectele de legi. Remarc o generozitate care nu se întâmplă des în viaţa politică. Nu am discutat detalii am discutat doar chestii generale. Avem o decizie a consiliului PPEM în care am decis că partidul se află în opoziţie şi de aceea ne vom convoca încă odată pentru a decide. Statul Republica Moldova nu are o altă alternativă pentru a scoate ţara din sărăcie", a spus Iurie Leancă.
PUBLIKA.MDaminteşte că Coaliţia de Guvernare a invitat la dialog forţele proeuropene din Parlament. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei consiliului, care s-a desfăşurat în data de 19 iulie.
Reprezentanţii coaliţiei îşi exprimă speranţa că printr-o comunicare eficientă şi constructivă s-ar putea identifica cele mai bune soluţii pentru modernizarea ţării.
De asemenea, este necesară consolidarea eforturilor întregii societăţi pentru sprijinirea vectorului european al ţării.
În cadrul aceleaşi şedinţe, membrii coaliţiei au evaluat stadiul de realizare a reformelor şi a planificat acţiunile care urmează a fi întreprinse pe termen scurt, mediu şi lung.
Politică