DIAVOLII ROŞII, ÎNFRÂNŢI. Manchester United a pierdut meciul cu Brighton, scor 2-3
foto: publika.md
Surpriză mare în etapa a doua din Premier League. Manchester United a luat bătaie pe terenul nou-promovatei Brighton cu scorul de 2-3. Gazdele au avut o primă jumătate de oră de joc sclipitoare și în minutul 27 deja conduceau cu 2-0. Murray şi Duffy au marcat pentru Brighton.
"Diavolii roşii" au redus din diferenţă în minutul 34 prin Romelu Lukaku, însă gazdele au mai înscris o dată până la pauză prin Gross din penalty.
Oaspeţii au înscris al doilea gol în minutul 5 al prelungirilor prin Paul Pogba, de asemeni din lovitură de la 11 metri. A fost însă prea târziu pentru a mai reuşi egalarea.
Spre deosebire de United, rivala sa din oraș, Manchester City, a surclasat-o în prima etapă pe Huddersfield cu scorul de 6-1.
A început noua ediţie de campionat și în Primera Division, unde Real Madrid a avut parte de un debut victorios. "Galacticii" s-au impus pe teren propriu în faţa formaţiei Getafe cu 2-0. Dani Carvajal a deschis scorul în minutul 20, iar Gareth Bale a stabilit rezultatul final în minutul 51.
Tot aseară, FC Sevilla a învins pe Rayo Vallecano cu 4-1 chiar pe terenul acesteia.