Dictatorul Kim Jong Un împlinește 39 de ani. De 11 ani este dictatorul celui mai izolat stat din lume
Este sărbătoarea mare la Phenian și, în general, în întreaga Coree de Nord. Liderul suprem Kim jong Un împlinește 39 de ani.
Kim Jong Un a fost numit succesor de tatăl lui, Kim Jong Il, deși era al treilea născut.
Înainte să devină lider, Kim Jong Un ar fi primit educație la școli de prestigiu din Elveția. A revenit apoi în țară și a obținut două diplome universitare, în 2002 și 2007.
La 29 decembrie 2011, după încheierea perioadei de doliu național decretate în urma morții tatălui său, a fost proclamat oficial „conducătorul suprem al partidului, statului și armatei”.
Odată ce a preluat puterea, a continuat să facă ceea ce a prins de la predecesorii săi - să țină țara izolată de restul lumii. S-a axat pe dezvoltarea economică a Coreei de Nord, iar în ultimii ani este focusat pe programul nuclear.
În 2018 și 2019, Kim Jong Un a participat la summit-uri alături de fostul președinte american Donald Trump și președintele sud-coreean Moon Jae-in.
Recent, a susținut că a reușit să combată pandemia de COVID-19 în țara sa, anunț pus sub semnul îndoielii de specialiști. Autoritățile nord-coreene au anunțat primul caz de COVID-19 abia în mai 2022.
Totodată, Kim Jong Un a introdus-o pe soția sa în atenția publicului, o decizie fără precedent pentru un lider nord-coreean.