Diego Maradona a fost operat cu succes la o clinică din Buenos Aires
Fostul internaţional argentinian Diego Maradona a fost operat cu succes. Legendarul fotbalist a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru o hemoragie la stomac la o clinică din Buenos Aires. Anunţul a fost făcut pe o reţea de socializare de avocatul tehnicianului.
"El Pibe D'Oro", în vârstă de 58 de ani, a aflat că are o sângerare la stomac, cauzată de o hernie, în timpul unui control de rutină la spitalul din Olivos, la începutul lunii ianuarie.
De-a lungul timpului, Maradona a ajuns de mai multe ori la spital. Ultima dată, el a avut probleme de sănătate chiar în timpul Campionatului Mondial din Rusia, când a leşinat într-o lojă la meciul Argentina - Nigeria.
În 2004, Diego a fost internat cu probleme cardiace şi respiratorii legate de consumul de cocaină. Ulterior, el a urmat un program de dezintoxicare în Cuba şi Argentina, iar în 2005 a făcut o operaţie de micşorare a stomacului, care l-a ajutat să slăbească.
Presa argentiniană scrie că Maradona va mai rămâne internat câteva zile. El este antrenor la clubul mexican Dorados Sinaloa, din liga secundă.
Sport