Diego Maradona face spectacol pe terenul de fotbal şi la vârsta de 56 de ani
Diego Maradona face spectacol pe terenul de fotbal şi la vârsta de 56 de ani. Legenda fotbalului mondial a jucat o "miuţă" în Coreea de Sud şi a încercat să-i păcălească pe arbitri şi să dea gol cu mâna. El a încercat astfel o reproducere fidelă a golului marcat neregulamentar în celebrul sfert de finală Argentina – Anglia de la Mondialul din 1986, desfăşurat în Mexic.
De această dată argentinianul a încercat să trişeze cu mâna dreaptă, nu cu stânga, însă a fost avertizat de arbitru.
Diego Armando Maradona se află în aceste zile în Coreea de Sud, invitat special de FIFA la tragerea la sorţi a grupelor Campionatului Mondial rezervat jucătorilor sub 20 de ani.
"Am avut ocazia alături de coechipierii mei să obţinem un succes enorm pentru ţara noastră. Să câştigi Cupa Mondială e cel mai frumos lucru din lume. Ar fi foarte bine ca generațiile tinere să înţeleagă că dacă noi am putut câştiga, de ce ei nu ar putea să o facă", a declarat Diego Maradona.
Meciul la care a participat Maradona este unul pentru promovare turneului final din luna mai.
- INVAZIE DE VEDETE! La Roma a avut loc meciul caritabil pentru pace
- Maradona continuă să fie acuzat de fraude financiare în Italia. Ce spune sportivul
- Maradona, SPECTACOL în Maroc: Legendele fotbalului mondial s-au întâlnit în cadrul unui meci caritabil
- Spectacol la Zurich. Legendele fotbalului mondial au jucat un meci amical la baza sportivă a FIFA
- Maradona, ACTORUL de la Napoli. La ce spectacol a participat legenda fotbalului argentinian
- Diego Maradona atacă din nou conducerea federaţiei argentiniene de fotbal