Dieta care face furori în lume. Cu ce se deosebește „Golo” de alte metode de slăbit
Dieta „Golo” este un program care promite să-i ajute pe adepții săi să slăbească prin reglarea hormonilor, în special a insulinei, un hormon care ajută la „controlul” zahărului din sânge.
Acest program se adresează, în principal, persoanelor supraponderale sau obeze, pierderea în greutate la acestea se asociază, de regulă, cu îmbunătățiri ale markerilor clinici ai sănătății, inclusiv cu valori mai bune pentru metabolizarea zahărului din sânge, sensibilitatea la insulină și a lipidelor.
Înfometarea corpului pentru pierderea în greutate duce la pierderea musculară și la un metabolism mai lent. Ceea ce înseamnă că atingeți un nivel mai rapid și posibil să nu vă atingeți greutatea-țintă. Mai rău, potrivit golo.com, atunci când renunțați la dieta pe care ați urmat-o, vă îngrășați mai ușor și mai repede. De fiecare dată când repetați acest ciclu, procentul de grăsime corporală crește, masa musculară scade și metabolismul devine mai lent.
Dacă pierdeți 50 de kilograme în urma unei diete, 25 de kilograme pierdute înseamnă grăsime și 25 de kilograme pierdute sunt mușchi. Când vă îngrășați înapoi, mușchii nu îi recuperați și, automat, câștigați 50 de kilograme de grăsime.
Deocamdată, nu au fost raportate riscuri majore cu dieta Golo, întrucât aceasta este una destul de variată și echilibrată, cu componente proteice și de carbohidrați, fiind destul de bogată în vitamine și care nu pune în pericol tranzitul intestinal.
Pe de altă parte, programul promite pierderea în greutate de la unu până la două kilograme pe săptămână, ceea ce i-ar putea descuraja pe cei care vor rezultate rapide.
Pentru a evita riscurile, este bine ca, înainte de urmarea oricărei diete, să vă consultați cu un medic pentru a vedea dacă este potrivită pentru voi.