Iodul reprezintă elementul-cheie cu ajutorul cărora se sintetizează hormonii tiroidieni T 3 şi T4. Necesarul zilnic de iod la un adult este de aproximativ 150 de micrograme. Seleniul joacă şi el un rol în reglarea tiroidei. De unde putem lua aceste oligoelemente şi ce alimente stimulează producerea guşei, unul din semnele distinctive ale bolnavilor, scrie adevarul.ro.

Atunci când sunt întrebată ce nu trebuie să mănânce o persoană care suferă de tiroidă - şi sunt întrebată des acest lucru - eu răspund că poate mânca orice, declară dr. Loredana Pârlog, medic endocrinolog.

"Adică mă gândesc câte kilograme de sare poate mânca un om sau câţi saci cu nuci sau straturi de varză trebuie să devoreze cineva ca să îi fie afectată tiroida? Atâta vreme cât există moderaţie şi echilibru nu ar trebui să ne facem prea multe griji“, mai spune medicul pe blogul Med Life.

Specialistul explică: "Necesarul zilnic de iod este de circa 150 micrograme. În anumite condiţii fiziologice – pubertate, sarcină, lactaţie – necesarul de iod creşte la 300 de micrograme. Atât lipsa, cât şi excesul de iod – adică peste 1.000 de micrograme pe zi – pot afecta funcţionarea tiroidei. Cum anume?

Ce se întâmplă în cazul deficitului de iod

Dacă iodul lipseşte din dietă, tiroida încearcă să suplinească această lipsă prin ţesut suplimentar şi aşa apare guşa. În cazul deficitului sever la adulţi apre hipotiroidismul şi la copiii mici cretinismul din pricina creierului insufficient dezvoltat în momentul expunerii la lipsa de iod. În România, carenţa de iod apare în zonele montane şi submontane printr-un efect pe care specialiştii îl numesc „spălare a iodului“, cantitatea de iod din sol fiind foarte mică  În 2002, a intrat în vigoare, în România, legislaţia privind iodarea sării destinate consumului uman cu 20 de grame la 1 kg de sare. Făcând un calcul rapid, pentru un consum de 5 grame de sare pe zi – maximul admis – aportul de iod este de 100 de micrograme. Dacă sarea expiră, concentraţia de iod scade mult. Se recomandă adăugarea sării la finalul preparării mâncărurilor deoarece iodul din sare se pierde în timpul fierberii. Produsele de panificaţie sunt o altă sursă de iod, concentraţia de iod varind în funcţie de cantitatea de sare folosită.

Peştii marini şi fructele de mare, bogate în iod

Peştii marini şi fructele de mare – somon, morun, langustă, homar, scoici, stridii, alge marine – au concentraţii de iod cuprinse între 50 şi 300 micrograme la suta de grame. Peştii de apă dulce au concentraţii mai mici de iod decât cei de apă sărată. Produsele animale pot constitui şi ele o sursă de iod, cantitatea depinzând atât de cantitatea de iod din sol (mai bogate în iod în zonele de lângă mare şi mai sărace în zonele de munte) , dar, în prezent, din cauza utilizării de către crescători a unor substanţe dezinfectante sau suplimente alimentare care conţin iod în cantitate mare, concentraţiile de iod din carne, produse lactate, ouă pot atinge valori de 50-100 micrograme la 100 de grame. Fructele şi legumele conţin, în general, o cantitate mică de iod  - cea mai mare concentraţie de iod o găsim în spanac, ciuperci, nuci - până la 20 mcg/100g. La femeile însărcinate şi cele care alăptează este necesar un aport mai mare de iod - fie prin dietă, fie prin administrarea unor suplimente -  iodura de potasiu sau vitamine speciale pentru sarcină care să conţină şi iod.

Ce se întâmplă în cazul excesului de iod

Medicul adaugă că excesul de iod poate apărea de obicei după administrarea unor medicamente bogate în iod, ca de exemplu amiodarona/cordarone, a unor substanţe de contrast iodate pentru investigaţii radiologice, sau a unor suplimente alimentare din alge marine. „Majoritatea persoanelor care ingeră cantităţi mari de iod rămân eutiroidiene (sindrom caracterizat prin concentraţia patologică a hormonilor tiroidieni – n.red.); unele persoane însă, în special cele care anterior au fost deficitare, dezvoltă hipertiroidie.

În mod paradoxal, excesul de iod poate inhiba sinteza hormonilor tiroidieni şi duce la guşa şi hipotiroidism“. În principiu, în hipertiroidism este de evitat aportul excesiv de iod deoarece acesta poate accentua hipertiroidismul (deci reducerea alimentelor cu cantitate mare de iod, dar cel mai important evitarea medicamentelor cu iod  -  amiodarona/cordarone, substanţe de contrast iodate pentru investigaţii radiologice, suplimente alimentare din alge marine . Dieta cu cantitate mică de iod se recomandă pacienţilor cu cancer tiroidian timp de 2-3 săptămâni înainte de tratamentul cu iod radioactive, aceasta deoarece dacă scoatem iodul din alimentaţie resturile tiroidiene vor deveni avide de iod ţi iodul radioactiv va avea o eficienţă mai mare, a explicat medicul. Ce rol are seleniul în reglarea tiroidei Seleniul este un alt oligoelement important pentru o buna funcţionare a tiroidei, deficitul de seleniu ducând la activarea proceselor autoimune tiroidiene şi deficit de hormoni tiroidieni. Cantităţi mai mari de seleniu se găsesc în creveţi, ton, cod, ficat, nuci braziliene, anumite tipuri de ciuperci. În tiroidita cronică autoimună s-a demonstrat că administrarea de seleniu 200 mcg/zi duce în 50% din cazuri la atenuarea procesului autoimun  - scăderea nivelului de anticorpi.

Alimente care favorizează apariţia guşei

Legumele din familia crucifere  - varză, broccoli, conopidă, gulie, varză de Bruxelles - sunt bine cunoscute drept "guşogene“.

Ele conţin anumite substanţe, tiocianaţi, care blochează preluarea iodului de către tiroidă. Efectul guşogen este mai accentuat atunci când sunt utilizate în stare crudă şi mai ales atunci când există şi un aport deficitar de iod. Dar, având în vedere faptul că folosirea lor are numeroase efecte benefice se recomandă utilizarea lor gătite la aburi  - aceasta ducând la scăderea concentraţiei de tiocianaţi -  şi mărirea cantităţii de iod consumată. Se consideră ca aspartamul, un indulcitor artificial, ar putea declanşa boli tiroidiene autoimune  - tiroidita cronică autoimună Hashimoto, boala Basedow-Graves - la persoanele predispuse. Soia nefermentată este bogată în izoflavone care au de asemenea acţiune guşogenă şi conţine cantităţi mari de acid fitic şi oxalic care împiedică absorbţia mineralelor (calciu, magneziu, cupru, fier, zinc). Soia nefermentată şi produsele derivate (laptele de soia, tofu, concentratele proteice din soia, chiftelele, şniţelele, crenvurştii, produsele dedicate copiilor, laptele pentru bebeluşi) pot duce la hipotiroidism.

Produsele din soia fermentată (Natto, tempeh, miso, sos de soia tradiţional) au o cantitate de izoflavone mai mică şi deci o acţiune guşogenă mai mică.