Dilemă la Glodeni. Să fie sau să nu fie stradă pietonală în centrul oraşului nordic
Mai mulţi şoferi din oraşul Glodeni se opun deciziei autorităţilor locale de a transforma o porţiune din strada principală într-o zonă pietonală.
Acum, conducătorii auto spun că sunt nevoiţi să meargă pe un drum de ocolire plin cu gropi. Primarul susţine însă că nu renunţă la decizie şi, în scurt timp, drumurile adiacente vor fi reparate.
Localnicii spun că decizia de a sista circulaţia pe artera principală nu este justificată:
"Trebuie să mergem să ocolim, dar acolo e bortă în bortă. Mergi la piaţă să cumperi un sac cu curtofi trebuie să-l târâi cine ştie unde pentru că ei au închis centrul."
"Nu l-au reparat niciodată, cum să mergi pe drumul cela?!"
"Drumurile paralele nu sunt făcute deloc. Cum aşa e centrul oraşului, e drum republican, cum aşa să fie închis. Ce aici e la închisoare cu gratile acestea."
Unii consilieri locali spun că decizia a fost luată ilegal, iar poliţia a iniţiat o anchetă în acest caz.
"Drumul a fost închis ilegal, este o decizie lipsită de logică. E un gest iresponsabil. Chiar dacă acest lucru ar fi fost legal era necesar să fie instalate indicatoarele corespunzătoare privind căile de ocolire", a spus consilierul socialist Alexandru Minizianov.
Sunt totuşi localnici care îşi doresc o stradă pietonală în centrul oraşului, dar acest lucru, în opinia lor, trebuie să se întâmple doar după reparaţia drumurilor adiacente:
"A trebuit întâi acolo să pregătească drumul de ocolire şi pe urmă aici să închidă, dar aşa au dreptate proprietarii maşinilor. Ei distrug maşinile", spune un orăşean.
Primarul oraşului, Stela Onuţu, susţine că în acest an vor fi alocate trei milioane de lei pentru reabilitarea drumului de ocolire. Edilul recunoaşte însă că au fost admise unele abateri: "Instanţele au fost anunţate şi cu ele am coordonat. Dacă este nevoie noi reanimăm şi legalizăm tot ca să nu apară întrebări şi probleme din altă parte."
Autorităţile locale au sistat circulaţia rutieră pe o porţiune de aproximativ 200 de metri de pe strada principală din oraşul Glodeni acum patru luni.