Dimensiunile contează: Primele imagini cu noul Tiguan Allspace, versiunea cu 7 locuri (FOTO)
Tiguan Allspace va fi prima versiune alungită a SUV-ului german. Modelul urmează să ofere 7 locuri pentru pasageri sau, alternativ, un portbagaj imens, care depășește cei 615 litri ai versiunii actuale.
Deși Volkswagen se aștepta ca secretul asupra liniilor lui Tiguan Allspace să reziste până la prezentarea oficială de la Salonul Auto din Detroit, pe internet au nimerit o serie de fotografii care ne facilitează o primă întâlnire digitală cu noul model.
Deși în imagini vedem versiunea dedicată pieței din China a primului Tiguan cu 7 locuri, acolo unde mașina se va numi oficial Tiguan L, detaliile estetice pe care le observăm în aceste fotografii vor fi identice cu cele ale versiunii dedicate Europei. Numele acestuia va fi Tiguan Allspace și va fi încadrat în gama Volkswagen între Tiguan și Touareg, urmând să se lupte de la egal la egal cu modele precum Nissan X-Trail, Skoda Kodiaq și Mitsubishi Outlander.
Așa cum ne așteptam, diferențele estetice față de Tiguan-ul "simplu" sunt minore și au la bază cei 11 centimetri în plus la nivelul lungimii care sunt transformați în spațiu pentru al treilea rând de scaune.
Evident, soluția Tiguan Allspace se va adresa fie familiștilor care au nevoie de mai multe scaune în mașină, fie celor care nu sunt satisfăcuți de spațiul din portbagajul actualului Tiguan.
În variantă cu al treilea rând de scaune demontat, Tiguan Allspace va oferi un portbagaj de circa 750 de litri. Dacă din ecuație dispare și rândul al doilea, capacitatea portbagajului crește până la circa 2.000 de litri.
Volkswagen nu va modifica motorizările deja disponibile în gama Tiguan, astfel că este de așteptat ca noul model să se bazeze pe aceleași unități TSI și TDI care fac parte din arsenalul versiunii actuale a SUV-ului său compact.