Din 1 noiembrie turiştii vaccinaţi vor avea din nou acces în Israel
sursa foto: publika.md
Guvernul israelian a confirmat miercuri redeschiderea graniţelor pentru turiştii străini vaccinaţi împotriva COVID-19 de la 1 noiembrie, în urma unei campanii de vaccinare în favoarea dozelor de rapel, informează AFP.
Premierul Naftali Bennett indicase săptămâna trecută intenţia guvernului său de a redeschide ţara pentru turiştii străini la 1 noiembrie, însă această măsură nu fusese încă validată de autorităţi, scrie agerpres.ro.
Miercuri, biroul de presă al guvernului a informat despre noi măsuri legate de pandemie, redeschiderea frontierelor pentru călătorii străini şi simplificarea procesului de intrare pentru israelieni şi forţa de muncă.
Călătorii provenind din toate ţările vor putea călători în Israel fără a fi nevoie să solicite mai întâi un permis de intrare, dar cu condiţia să prezinte un certificat de vaccinare nu mai vechi de şase luni, au spus autorităţile.
Călătorilor li se va cere, de asemenea, să prezinte un test PCR făcut cu maxim 72 de ore înainte de plecare şi să facă un al doilea test la sosire. După confirmarea faptului că acest al doilea test este negativ, rezultat obţinut în general în mai puţin de 24 de ore, carantina călătorilor va fi ridicată.
Israelul va recunoaşte vaccinurile Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca, Johnson & Johnson, Sinovac şi Sinopharm, dar din 15 noiembrie, Sputnik V.
Săptămâna trecută, premierul Bennett nu a menţionat Sputnik V în lista vaccinurilor recunoscute. Câteva ore mai târziu, Bennett s-a deplasat în Rusia pentru o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin. Presa israeliană a considerat adăugarea Sputnik-ului pe lista vaccinurilor recunoscute drept un gest diplomatic al autorităţilor faţă de aliatul rus.
Aproximativ 5,7 milioane de israelieni, dintre care peste 80% adulţi, au fost vaccinaţi cu ambele doze ale vaccinului Pfizer, iar 3,9 milioane cu a treia doză.
Guvernul israelian analizează posibilitatea scăderii vârstei vaccinării la cinci ani.