Din 1 septembrie vor circula troleibuze şi autobuze care vor transporta copiii la şcoli şi grădiniţe
Din 1 septembrie, unele troleibuze şi autobuze din Capitală vor transporta doar copii la şcoli şi la grădiniţe. Decizia a fost luată de conducerea Primăriei. Este vorba despre un proiect-pilot iniţiat cu scopul de a preveni aglomeraţia şi a proteja micuţii de noul coronavirus.
Aşadar, în intervalul orar 06:50 şi 09:00 dimineaţa, fiecare al patrulea troleibuz de pe rutele 8, 10, 22, 24 şi 25 va fi destinat exclusiv pentru transportarea copiilor şi a unui singur însoţitor de al lui.
În cazul autobuzelor, va fi făcut un orar special pentru mijloacele de transport care circulă pe rutele 5, 19, 23 şi 26. Călătoriile vor fi gratuite doar pentru micuţii de până la 7 ani.
Am încercat să aflăm de la reprezentanţii Primăriei cine va monitoriza ca în unele troleibuze şi autobuze să urce doar copii şi însoţitorii lor, însă responsabilii nu au fost de găsit la telefon.